Turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy, distins în cadrul ATP Aces for Charity

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hagi s-a numărat printre vedetele care au jucat un meci demonstrativ cu scopuri caritabile în cadrul BRD Năstase Ţiriac Trophy, ediţia 2012 FOTO Cosmin Iftode

Turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy a fost distins pentru a doua oară, cu o donaţie în valoare de 10.000 de euro, în cadrul iniţiativei globale ATP Aces for Charity care susţine eforturile caritabile întreprinse de jucătorii de tenis şi de turneele ATP World Tour.

Potrivit unui comunicat, BRD Năstase Ţiriac Trophy a susţinut proiectul “Să trăim cu demnitate, bătrâneţea nu este o povară”, lansat de “Fundaţia Dumbrava Minunată”.

Proiectul este destinat, potrivit aceleiaşi surse, persoanelor vârstnice cu înalt risc de marginalizare socială din municipiul Braşov şi cuprinde activităţi de asistenţă socială, medicală şi psihologică.

“În numele beneficiarilor Fundaţiei Dumbrava Minunată, dorim să mulţumim reprezentanţilor ATP şi  BRD Năstase Ţiriac Trophy pentru sprijinul acordat şi pentru că ne sunt alături de 12 ani, perioadă în care am avut oportunitatea de a prezenta iubitorilor tenisului iniţiativele organizaţiei noastre”, a declarat Eugenia Carmen Stanciu, preşedintele Fundaţiei Dumbrava Minunată.

Printre câştigătorii unui grant ATP Aces for Charity se numără şi Novak Djokovic, Janko Tipsarevic şi turneele din Estoril, Kuala Lumpur şi Washington.

Din cele 14 burse ATP Aces For Charity în valoare de 10.000 de euro, opt au fost acordate obiectivelor caritabile susţinute de jucători precum Novak Djokovic, Janko Tipsarevic şi Tommy Robredo, iar şase au fost distribuite cauzelor caritabile propuse de turneele din circuitul ATP World Tour.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!