Trei din trei: eşec total pentru România la Mondialul de polo. Ce obiectiv au avut tricolorii şi pentru ce mai pot lupta acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Hagiu

Elevii lui Vlad Hagiu au plecat la Barcelona cu gândul de a se clasa între primele opt ţări în competiţia unde participă 16 formaţii. De această dorinţă de a lor s-a ales praful.

După 4-10 cu Italia, înfrângere aşteptată, dar şi un jenant 4-7 cu Kazahstan, în singurul meci în care România era favorită, echipa naţională şi-a încheiat seria meciurilor din grupa D cu o altă înfrângere, scor 8-9, cu Germania. Scorul pe reprize a fost 3-4, 0-3, 2-1, 3-1.

Chiar dacă tricolorii au câştigat două din cele patru reprize, începutul slab în care au fost învinşi categoric, mai ales în repriza a doua, i-a costat. În ierarhia finală a grupei D, Italia s-a clasat pe primul loc, fiind urmată de Germania, Kazahstan şi România.

Din postura de codaşa grupei, elevii lui Vlad Hagiu nu-şi mai pot îndeplini obiectivul, o clasare între primele opt, după ce, la Mondialul din 2011, terminaseră pe locul 12.

Ce urmează?

În continuarea Mondialului de la Barcelona, România se va lupta pentru locurile 13-16. Poloiştii noştri vor întâlni câştigătoarea grupei C, Serbia, duminică, 28 iulie, de la ora 18.30.

38

de ani au trecut de la cea mai bună performanţă a României la Cupa Mondială de polo, locul 5, în 1975.

9

e locul pe care s-a clasat naţionala de polo a României la Jocurile Olimpice de la Londra. 

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete