Tragerea la sorţi a sferturilor de finală a Ligii Campionilor: Barcelona - Atletico, Real Madrid - Dortmund, PSG - Chelsea şi Manchester - Bayern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lewandowski nu va juca în primul meci cu Real, fiind suspendat

Tragerea la sorţi a sferturilor de finală a Ligii Campionilor a adus un derby spaniol, între Barcelona şi Atletico Madrid, iar Manchester United - Bayern Munchen pare cel mai dezechilibrat meci.

LIVETEXT

Începe tragerea la sorţi de la Nyon a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor (1-2 aprilie turul, returul pe 8-9 aprilie). Luis Figo efectuează tragerea.

Cele patru confruntări din sferturile de finală sunt: 

FC Barcelona - Atletico Madrid

Real Madrid - Borussia Dortmund

PSG - Chelsea

Manchester United  - Bayern Munchen

TRAGEREA LA SORŢI A SFERTURILOR EUROPA LEAGUE

..................................................................................

Optimile Ligii Campionilor în actuala ediţie au fost visul oricărui parior. Cei care au mizat pe calificarea favoritelor în sferturi au dat lovitura miercuri seară. 

Asta după ce Manchester United, singura echipă cotată cu prima şansă la calificare care era în pericol de eliminare, a reuşit să întoarcă scorul din tur, 0-2 cu Olympiakos, învingând cu 3-0 pe „Old Trafford“. Această calificare spectaculoasă a „diavolilor roşii“ a stabilit o premieră în Liga Campionilor, după cum au observat jurnaliştii de la „Marca“.

2007-2008, sezonul surprizelor

Pentru prima dată în istoria competiţiei, în sferturi au ajuns toate cluburile care au terminat pe primul loc şi în faza grupelor! În contrast cu actuala stagiune e ceea ce s-a întâmplat în sezonul 2007-2008. Atunci, cinci dintre cele opt formaţii care au compus tabloul sferturilor au avut statutul de outsider în momentul tragerii la sorţi şi se clasaseră pe locul 2 în grupe.

Moyes: „Nu văd de ce n-am lua Liga“

Revenind la calificarea spectaculoasă obţinută de Manchester United, miercuri seară, se poate spune că trupa pregătită de David Moyes e, în acest moment, cea mai slabă echipă dintre cele opt care au rămas în cursă pentru trofeu. Această teorie e confirmată şi de locul pe care îl ocupă fiecare formaţie în campionatul din care provine.

Real Madrid, Chelsea, Bayern Munchen şi PSG sunt lideri în ţările lor, Atletico Madrid şi Dortmund sunt pe doi, Barcelona pe trei, în timp ce United e abia pe şapte în Premier League. În ciuda rezultatelor slabe, David Moyes e convins că poate salva acest sezon printr-un triumf în Liga Campionilor. „Mi-a plăcut reacţia echipei după înfrângerea din campionat cu Liverpool. Luni, le-am spus jucătorilor că trebuie să câştigăm cu 3-0 pentru suporterii noştri. Doream să remontăm eşecul din tur şi am făcut-o jucând bine. Am câştigat meritat. A fost o prestaţie de echipă mare“, şi-a început discursul managerul lui United.

„Dacă putem câştiga Liga Campionilor? Nu văd de ce nu. Putem bate pe oricine, dacă jucăm la potenţialul nostru maxim. În ceea ce mă priveşte, nu simt nicio presiune, iar returul cu Olympiakos n-a fost vreun moment crucial pentru cariera mea. Mă văd mult timp pe bancă la Manchester United“, a declarat Moyes.

Recorduri pentru Giggs şi Van Persie

Returul Man. United – Olympiakos, scor 3-0, a fost prilejul cu care doi dintre fotbaliştii gazdelor au intrat în istoria Ligii Campionilor. Eroul calificării, Robin van Persie, a devenit primul olandez şi primul jucător al „diavolilor roşii“ care a reuşit un hattrick în fazele eliminatorii ale competiţiei. 

Ryan Giggs, titular şi integralist miercuri seară, a devenit la 40 de ani şi 110 zile cel mai vârstnic fotbalist de câmp, care a evoluat în fazele eliminatorii ale Ligii. Înaintea galezului se află doar Costacurta (AC Milan) şi Weir (Rangers). Amândoi au bifat ultimele partide în Ligă la 40 de ani şi 211 zile, însă în faza grupelor.

Pierderi: Jese şi Lewa

Două dintre echipele care au ajuns în sferturile Ligii au suferit pierderi importante în partidele retur din optimi. La Real Madrid, s-a accidentat tânărul Jese, în manşa secundă a „dublei“ cu Schalke, iar atacantul de 21 de ani va lipsi şase luni de pe gazon. Dortmund l-a pierdut pe golgheterul Lewandowski pentru turul din sferturi, după ce polonezul a luat un „galben“ în minutul 18 al returului cu Zenit, pierdut de nemţi cu 1-2. 

Tabloul sferturilor Ligii

Real Madrid

Atletico Madrid

Barcelona

Chelsea

Manchester United

Bayern Munchen

Borussia Dortmund

Paris Saint-Germain

*Tragerea la sorţi va avea loc, vineri, de la ora 13.00 (Digi Sport).

*Tragerea la sorţi pentru sferturile Ligii Europa va avea loc tot vineri, de la ora 14.00 (Digi Sport).

Mai multe pentru tine:
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort