Tragedie în sportul mondial. Legendarul boxer Muhammad Ali s-a stins din viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muhammad Ali

Fostul pugilist Muhammad Ali, în vârstă de 74 de ani, a decedat azi noapte într-un spital din Arizona, Statele Unite, unde fusese internat pentru probleme respiratorii.

"Este o zi tristă în viaţă. L-am iubit pe Muhammad Ali, era prietenul meu. Ali nu va muri niciodată", a declarat Don King, care a promovat o parte dintre cele mai importante meciuri ale fostului pugilist.

Ali suferea de maladia Parkinson de peste trei deceni şi în ultimii ani a avut foarte puţine apariţii în public. Ultima sa apariţie datează din luna aprilie, când fostul boxer a participat la o gală în Arizona.

Muhammad Ali, care locuieşte în Phoenix (Arizona), a avut probleme cardiace în ultimii ani şi a fost internat în decembrie 2014 deoarece ar fi avut pneumonie, însă atunci medicii au constatat şi că suferise o infecţie urinară, pentru care a fost tratat şi în ianuarie 2015.

Ali s-a retras din activitatea sportivă în 1981, cu un palmares de 56 de victorii şi cinci înfrângeri.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie