Tragedia greacă, capitolul fotbal. Claudio Ranieri „zboară” pe 500.000 de euro, după umilinţa cu Feroe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grecia şi-a compromis şansele de calificare la EURO 2016 şi l-a dat afară pe Claudio Ranieri, după ce a pierdut la Pireu în faţa naţionalei Insulelor Feroe.

Din echipa care pornea ca favorită a Grupei F, Grecia a ajuns„codaşa” clasamentului condus de România. Bomboana pe colivă a aşezat-o naţionala Insulelor Feroe, care a câştigat cu 1-0 la Pireu, cu un gol marcat de Joan Simun Edmundsson în minutul 67.
Lesne de înţeles că eşecul a declanşat o mică revoluţie printre suporteri, iar jucătorilor, atrenorilor şi „federalilor” nu le-a rămas decât să-şi pună cenuşă în cap. „Nu ştiu cum să caracterizez evoluţia noastră: inexistentă, inacceptabilă. Dacă mi-ar fi spus cineva acum două luni că o să ajungem în situaţia aceasta nu l-aşi fi crezut”, a afirmat fundaşul Torosidis.

Merg cu interimar

„N-am cuvinte să explic această înfrângere”, a „mormăit” Claudio Ranieri, ultima declaraţie a italianului din postura de antrenor al Greciei. Tehnicianul a fost anunţat de federaţia elenă că e pus pe liber, însă se discută în continuare termenii financiari ai despărţirii. 500.000 de euro ar fi suma pe care Ranieri o va încasa pentru a renunţa la ultimii doi ani de contract, bani frumoşi pentru un antrenor care a făcut un punct din patru meciuri.
Debusolata naţională a Greciei va juca mâine la Creta un amical cu Serbia. Pentru acest meci, federaţia de la Atena l-a desemnat pe Kostas Tsanas, de la tineret, să conducă naţionala. Grecii au anunţat că nu se pripesc în luarea unei decizii legate de noul antrenor şi au negat discuţiile cu un alt italian, Giovanni Trapattoni.

Feroe, prima victorie după trei ani

Dacă în vestiarul grec a fost atmosferă de înmormântare, feroezii au dansat şi au cântat ca la Revelion. Pentru naţionala condusă de antrenorul danez Lars Olsen a fost prima victorie într-un meci oficial, după succesul cu Estonia, din 2011. De altfel, în afara confruntărilor cu echipe de acelaşi calibru, echipa insulară se mai poate lăuda cu un singur succes istoric, un 1-0 cu Austria în 1990. „Cred că victoria cu Grecia e şi mai importantă, pentru că Grecia e o naţională mult mai bună decât Austria. Succesul nostru va avea ecou în întreaga lume. Sunt incredibil de fericit. Dintr-o echipă bazată pe calităţi fizice, Feroe a ajuns la situaţia în care încearcă să joace fotbal, să ţină de migne, să aibă posesie”, a spus danezul Olsen.
Cuvintele sale au acoperire, pentru că în partida precedentă Feroe a pierdut nedrept în faţa Ungariei, meci în care „liliputanii” au avut o posesie mai bună a mingii!

Semnal de alarmă pentru noi

Următorul meci oficial al României e în martie, la Bucureşti, chiar împotriva feroezilor. Dacă vor trata serios partida, „tricolorii” n-au de ce să-şi facă griji, cert e că România nu trebuie să ia la preţ de matineu o echipă care altădată avea doar grija să nu ia multe goluri.

Nu o să le spun grecilor decât atât: condoleanţe. Cred că până la urmă e un rezultat de înmormântare Răzvan Raş, fundaş România şi PAOK Salonic Rezultatele lui Ranieri arată că un antrenor de club nu poate fi mereu şi un bun selecţioner. Nu a cunoscut exact potenţialul echipei naţionale Mircea Lucescu, antrenor Şahtior

Revoluţia „piticilor”

Nu doar Feroe a surprins în această etapă a prelimariilor. Liechtenstein a câştigat pe terenul Moldovei cu 1-0, prima victorie oficială după mai bine de 13 ani. Iar San Marino a scos un egal acasă, 0-0 cu cu Estonia, primul punct al naţionalei de amatori după 61 de înfrângeri la rând. Şi Gibraltarul se poate considera mulţumit cu 0-4 pe terenul Germaniei, după două eşecuri la rând cu 7-0.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete