Tottenham a învins Crystal Palace, însă victoria l-a „costat“ pe Vlad Chiricheş riscul unei accidentări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Chiricheş, la prima accidentare a nasului, în urmă cu două luni FOTO digisport.ro

Tottenham Hotspur a încheiat cu o victorie meciul disputat sâmbătă, împotriva celor de la Crystal Palace, pe care i-a învins cu 2-0.

Cele două goluri au purtat semnăturile lui Christian Eriksen (50') şi Jermain Defoe (72'). Vlad Chiricheş a provocat emoţii în prima repriză (45'), după un contact cu Maroune Chamakh, în urma căruia a fost lovit la faţă şi a avut nevoie de îngrijri medicale.

În urmă cu două luni, fundaşul a suferit o accidentare similară, la un meci cu Newcastle United, din cauza căreia a ratat meciul tur de barajul de calificare la Campionatul Mondial din Brazilia, pe care România l-a pierdut în faţa Greciei.

Tottenham ocupă locul cinci în Premier League, la şase puncte distanţă de liderul Chelsea Londra, cu un bilanţ de 12 victorii, patru egaluri şi cinci înfrângeri.

Pe aceeaşi temă:

Un fost mare atacant englez l-a declarat pe Chiricheş „omul meciului“, cu Manchester United. Pe site-ul oficial al lui Spurs, un danez i-a „furat“ titulatura

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!