Toţi ochii pe Rooney! „Eu l-aş lăsa pe bancă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roy Hodgson (stânga) vrea să înceapă meciul cu Welbeck (centru) şi Rooney

Golurile lui Andy Carroll şi Dany Welbeck din meciul cu Suedia pun sub semnul întrebării, revenirea lui Wayne Rooney direct în prima echipă. Roy Keane îl vede pe „Roo” doar rezervă, însă antrenorul înclină spre titularizare .

Rooney a suferit de pe margine în primele două meciuri, ispăşind o suspendare pe care a „cules-o" în ultima partidă de calificare a Angliei. Din tribună, starul lui Manchester United a văzut cum colegii săi scot o remiză cu Franţa şi întorc meciul cu Suedia, în cel mai spectaculos joc de la Euro. Contra scandinavilor, Andy Carroll a deschis scorul cu o lovitură de cap, fază tipic britanică, iar Welbeck a adus victoria Albionului cu golul „brazilian" marcat cu călcâiul.

Cu reuşitele lor, atacanţii i-au trimis un mesaj clar selecţionerului Roy Hodgson: „Noi doi merităm să jucăm titulari". Cuplul Carroll - Welbeck e sprijinit şi de Roy Keane, jucătorul legendar al lui Manchester United, într-un editorial scris pentru The Sun: „Anglia a dovedit că se poate descurca foarte bine şi fără Rooney. Nu spun că nu ar trebui să joace contra Ucrainei, dar nu neapărat din primul minut. Ar putea fi o soluţie excelentă pentru repriza a doua", crede Roy Keane.

Hodgson: „Rooney e top class"

Totuşi, antrenorul Roy Hodgson a lăsat de înţeles că Rooney va reveni printre titularii „leilor". „Când spui Anglia, spui Gerrard şi Rooney. E un jucător de clasă mondială şi mă simt norocos ca manager să îl am disponibil. Faptul că avem un Wayne proaspăt pentru meciul următor, îmi face viaţa mai uşoară. El e conştient că dacă va face un meci mare se vor scrie numai lucruri frumoase despre el. Dacă va rata câteva ocazii, va fi exact invers", a spus Roy Hodgson. Cel mai probabil, Carroll va fi cel sacrificat pentru a i se face loc în atac lui Rooney.

Pentru a fi sigură de calificare, Angliei îi este suficient un meci egal contra Ucrainei. Asta ar putea însemna totuşi un sfert de finală contra Spaniei (n.r. - ibericii au jucat aseară, după închiderea ediţiei, contra Croaţiei). „Ar fi ideal să evităm Spania. Pentru asta trebuie să învingem Ucraina neapărat", mai spune irlandezul Keane.

Şevcenko: „Nu vreau o retragere urâtă"

Orice alt rezultat în afara victoriei, o scoate şi pe Ucraina, cealaltă echipă gazdă, din turneu. Asta ar însemna că partida cu Anglia va fi ultima din cariera marelui atacant Andrei Şevcenko. Acesta are o accidentare la genunchi şi trage de el pentru a fi titular, mai ales că meciul cu Franţa a fost dezmăgitor. „Fanii ne-au fluierat şi asta nu a fost în regulă. Eu nu vreau să mă retrag în fluierături, ca un ratat", a afirmat vârful de 35 de ani. Şevcenko a jucat de 110 ori pentru Ucraina, marcând 48 de goluri la naţională.

Susţinere de la Shearer

Fostul atacant englez Alan Shearer îl susţine pe Rooney: „Poate fi vedeta acestui Campionat European şi poate să ne ducă departe în acest turneu", a afirmat jucătorul cu 30 de goluri marcate pentru Anglia.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani