Ţiriac, despre relaţia cu Simona Halep: "Îmi dă bună ziua, mă mai întreabă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Ţiriac

Ion Ţiriac a lămurit relaţia pe care o are cu Simona Halep şi a făccut câteva aprecieri legate de activitatea şi viitorul acesteia.

 “Simona Halep are un manager, care acum şapte ani, când a câştigat Roland Garros ca junioare, a crezut foarte mult în ea. Dar e un manager care îşi face datoria. Schimbă un antrenor cu altul. Tenisul este diferit. În tenis, jucătorul plăteşte antrenorul. Eu în viaţa mea am văzut un singur antrenor care a venit la mine şi mi-a zis «Mie îmi pare foarte rău, nu voi avea niciodată banii pe care îi am de la Becker, dar nu pot să-l ajut cu nimic. El pleacă din turneu, face ce vrea, el mă plăteşte». Aici însă nu e cazul, atunci când e bun antrenorul, trebuie să spună în două secunde dacă e bun. Simona Halep are o echipă a ei, care se ocupă de ea. Sigur că îmi dă bună ziua, mă mai întreabă şi despre ce e vorba.

Are mult spaţiu de progresat

 Ea este o mare sportivă. Nu cunosc dacă i-ar fi mai bine cu un antrenor român. Nu vreau să mă exprim pentru că nu l-am cunoscut nici pe celălalt, nu-l cunosc nici pe domnul care vine acum. Ceea ce ştiu este că are foarte mult spaţiu de progresat. Acum depinde de cât de mult doreşte şi dumneai. Dar e o mare sportivă”, a declarat Ion Ţiriac pentru mediafax.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete