Timişorenii, mulţumiţi de egalul obţinut la Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii echipei FC Timişora şi jucătorii s-au declarat mulţumiţi de remiza obţinută în Bănie, în ultimele secunde ale disputei cu Universitatea.

Antrenorul bănăţenilor, Vladimir Petrovici, crede că rezultatul a fost unul echitabil.

Universitatea Craiova – FC Timişoara 1-1 (A. Piţurcă-min.53, Zicu -min. 92)

EXCLUSIV / Găman, cinci ani la Timişoara!

A fost o partidă adevărată, surprinzătoare şi cu o doză mare de imprevizibil. La final, se poate spune că am avut mai mult noroc, dar, după ocaziile pe care ni le-am creat şi nu am reuşit să le fructificăm, cred că scorul final este echitabil. Am cedat teren şi am permis adversarului să înscrie, de aceea cred că de acum trebuie să jucăm mai atenţi încă din primul minut, pentru a nu mai fi nevoiţi să revenim pe tabelă. Per total, am făcut o partidă bună, am închis foarte bine jocul, sunt mulţumit, dar mai sunt ceva probleme“, a spus tehnicianul.

La ce fotbal de joacă în acest început de campionat şi câte surprize sunt e important fiecare punct. Am întâlnim o echipă arţăgoasă, în faţa unui public numeros şi cu siguranţă multe echipe bune ale campionatului vor pleca învinse de aici. Cred că am dominat jocul, după ce ei au deschis scorul în urma unei greşeli a apărării noastre“, a precizat şi vedeta echipei din Timişoara, Cosmin Contra.

Singurul puţin nemulţumit a fost preşedintele Gheorghe Chivorchian.

Rezultatul este puţin nemeritat, am controlat jocul în proporţie de 70 la sută. Fotbalul se joacă până în ultima secundă, iar noi suntem o echipă care joacă fotbal. Nu consider că suntem o echipă norocoasă“, a spus Chivorchian.

Universitatea Craiova a terminat la egalitate, duminică, scor 1-1 (0-0), cu formaţia FC Timişoara, în primul meci de la revenirea pe stadionul „Ion Oblemenco“. Pentru olteni a înscris Alexandru Piţurcă (52), în timp ce pentru bănăţeni a marcat Ianis Zicu (90+3).

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului