Ţicleanu, tot mai singur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rămas fără protectorul Geolgău, antrenorul Universităţii Craiova nu mai este pe placul lui Mititelu. Adrian Mititelu a început deja să caute înlocuitori pentru Aurel Ţicleanu. Primul pe listă este Ştefan Stoica.

Nici nu a început bine campionatul şi la Craiova adie deja vântul schimbării. Numit „principal" în urmă cu o lună, Aurel Ţicleanu nu mai este sigur că-şi va duce contractul până la capăt. După ce Ion Geolgău a demisionat din funcţia de preşedinte al clubului din Bănie, relaţiile dintre Mititelu şi Ţicleanu s-au răcit.

Adrian Mititelu nu este prea încântat de pregătirea tactică pe care a făcut-o antrenorul la meciurile de pregătire din această vară. La finalul amicalului cu Gaz Metan CFR Craiova (scor 4-3), Mititelu chiar a spus că este inadmisibil ca „Ştiinţa" să încaseze trei goluri de la o divizionară secundă.

Deocamdată, tehnicianul oltenilor rămâne pe poziţii, numai că Mititelu i-a fixat un prim obiectiv îndrăzneţ: minimum şapte puncte după primele patru meciuri din Liga I. Iar Craiova nu are deloc un program uşor. După partida de azi cu CFR Cluj, de la Severin (ora 18.00, Digi Sport), alb-albaştrii vor juca cu Steaua (în Ghencea), cu Victoria Brăneşti (la Buzău) şi apoi vor întâlni într-un meci considerat acasă pe FC Timişoara.

Conştient că sunt şanse destul de mici ca echipa să aibă un start bun, Mititelu deja a început să caute un înlocuitor. Potrivit unor surse de încredere, patronului juveţilor l-a contactat deja pe Ştefan Stoica, mai ales că acesta nu are niciun angajament.

Ţicleanu nu mai are postul asigurat deoarece omul care l-a propus şi ulterior l-a adus în Bănie este Ion Geolgău. Fostul jucător emblematic al Craiovei, care primise mână liberă din partea patronului în privinţa bănci tehnice, a demisionat din funcţia de preşedinte al clubului în urmă cu o săptămână.

Oficial, el şi-a motivat gestul prin faptul că a eşuat în negocierile cu autorităţile din Bănie privind revenirea echipei pe arena „Ion Oblemenco". Se pare însă că adevăratul motiv ar fi o ceartă dură cu Mititelu.

Are probleme şi cu FIFA

Aurică Ţicleanu a fost reclamat la FIFA de clubul saudit Ohud Medina, cu care semnase înainte de a reveni în Bănie. Pentru a stinge conflictul, Ţicleanu le-a propus arabilor să-l ia pe Liţă Dumitru, însă mutarea nu s-a concretizat.

Cinci indisponibili pentru olteni



Universitatea nu va putea conta la meciul de azi pe cinci dintre cei mai importanţi jucători ai săi. Este vorba despre Florin Costea, Julius Wobay, Cosmin Gângioveanu, David Lopes (foto) şi Alexandru Piţurcă. 

Primul este nerefăcut după operaţia la ligamentele încrucişate şi colaterale ale genunchiului stâng, iar ceilalţi patru sunt în urmă cu pregătirea fizică.

„Jucăm la victorie cu CFR Cluj, avem atuurile noastre, dar trebuie să recunoaştem că adversarul porneşte cu prima şansă", a spus ieri Ţicleanu.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate