Ţicleanu este cu sabia deasupra capului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Craiovei îşi poate pierde postul dacă Ştiinţa va fi învinsă în meciul cu Astra. Un nou pas greşit al oltenilor, de data asta la Ploieşti, i-ar putea fi fatal tehnicianului Aurel Ţicleanu.

Revenit după 16 ani pe banca Universităţii, „Chiose", aşa cum este poreclit fostul mijlocaş al Craiovei Maxima, începe să aibă zilele numărate la gruparea din Bănie. În 1994, Ţicleanu a stat doar două etape, obţinând un punct.

Acum se pregăteşte de runda a 5-a, cu doar două puncte la activ, situaţie în care Ştiinţa nu s-a mai aflat în ultimii 22 de ani. Pe olteni îi aşteaptă un meci greu diseară, la Ploieşti, cu Astra, echipă aflată şi ea în foame de puncte, iar o înfrângere ar clătina serios scaunul tehnicianului Craiovei.

„Oamenii din conducere sunt mulţumiţi de munca mea. De ce ar fi problema de antrenor dacă din patru meciuri trei le joci foarte bine?", susţine Aurel Ţicleanu.

Adrian Mititelu este cunoscut însă ca un patron care nu prea are răbdare cu antrenorii, mai ales atunci când rezultatele întârzie să apară. Sub comanda sa, cu tot cu interimari, Universitatea a avut 11 tehnicieni, ultimul, Ţicleanu, aflându-se şi el cu sabia deasupra capului. „Dacă nu obţine măcar un punct la Ploieşti îşi face bagajele", au precizat surse din cadrul clubului. 

Piţurcă ar veni la Craiova

Mititelu ar avea deja pregătită, în cazul unui eşec cu Astra, o listă cu posibili înlocuitori ai lui Ţicleanu. Cel mai important nume ar fi Victor Piţurcă, dar finanţatorul oltean ştie că nu poate îndeplini condiţiile de la care nu se abate fostul selecţioner.

„E posibil ca Piţi să preia o echipă în perioada următoare, poate chiar din campionatul intern. Este montat pe muncă, ceva-ceva ar trebui să facă. Eu sunt convins că va prelua o echipă, dar nu se va abate de la principiile lui de lucru. Va pune aceleaşi condiţii. Dar, în afară de Craiova, nu văd ce echipă ar alege", a dezvăluit, la sport.ro, Viorel Păunescu, bun prieten cu Piţurcă.

Mititelu s-a gândit şi la Fane Stoica, antrenor care a mai pregătit Ştiinţa, însă acesta este aproape să semneze cu FC Drobeta, echipă care a luat locul Arieşului Turda în Liga a II-a. Şi Ovidiu Stângă, un alt fost tehnician al Craiovei, este o soluţie, cum şi păstrarea cuplului Sandu Tăbârcă-Silviu Lung, în prezent director tehnic, respectiv antrenor cu portarii, ar fi o variantă.

Nici napoli n-ar refuza

Chiar şi Nicolo Napoli, care va „sărăci" clubul cu 192.000 de euro, după ce şi-a cerut drepturile la TAS, s-a arătat dispus să revină la Universitate. „Dacă mă sună Mititelu, mă duc, care e problema? Sunt profesionist. Nu mă aşteptam ca Ştiinţa să aibă un asemenea început slab de sezon. Este o echipă foarte bună, cu un lot valoros, să mai stăm puţin să vedem ce se întâmplă", a spus Napoli.

E în relaţii reci cu Wobay şi Costea

Antrenorul Craiovei se plânge de jucătorii care nu au dat randamentul dorit. „Avem nevoie de vedete, dar vedete care să joace pentru echipă. Sunt mulţi care au copii acasă şi nu păcălesc fotbalul, dar mai avem şi neserioşi la echipă", a spus Ţicleanu, fără a da nume. „Săgeţile" sale s-ar îndrepta spre Mihai Costea, care a avut o ieşire nervoasă când a fost schimbat în meciul cu Timişoara, şi spre Wobay, „oscilant în pregătire".

Beldeanu vede trei victorii consecutive

Fostul mijlocaş al Craiovei Maxima, Aurică Beldeanu, crede că Universitatea se poate impune la Ploieşti. „Este un moment bun pentru echipa noastră să câştige. Astra nu are evoluţii foarte bune pe teren propriu. Pentru noi urmează o perioadă cu partide mai uşoare, cu Astra, Sportul şi Pandurii, din care am speranţa că vom scoate punctaj maxim", a spus Beldeanu.

Ştiinţa n-a învins niciodată la Ploieşti

Universitatea Craiova şi Astra Ploieşti, adversare diseară, s-au întâlnit în prima ligă de 12 ori. Astra a câştigat cinci întâlniri, Craiova, trei, iar patru jocuri s-au încheiat la egalitate. Oltenii nu s-au impus niciodată la Ploieşti, fiind învinşi de patru ori, în timp ce două confruntări s-au terminat cu remize.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete