Tenisul, zguduit: Rafael Nadal și-a anunțat retragerea. Primele explicații oferite de legendarul spaniol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sportul mondial își ia la revedere de la un alt colos cu care am avut norocul să fim contemporani. Pentru că, astăzi, Rafael Nadal (Spania, 38 de ani) și-a anunțat retragerea din circuitul ATP. E o decizie pe care „Matadorul“ a luat-o, după multiplele accidentări cu care s-a confruntat, mai ales în ultimele două sezoane.

Rafael Nadal. FOTO: Arhiva Adevărul

De altfel, fix din acest motiv, Rafa a jucat foarte puțin: a avut patru partide în 2023 (1 victorie, 3 înfrângeri) și 19 meciuri în acest an (12 victorii, 7 eșecuri). Ultima sa apariție pe teren a fost pe data de 29 iulie, când a fost învins de marele său rival, Novak Djokovici, în turul II, la Jocurile Olimpice de la Paris: 1-6, 4-6. Înfrângerea respectivă, venită pe zgura de la Roland Garros, a confirmat, încă o dată, că Nadal nu mai poate fi competitiv, nici măcar pe suprafața sa preferată.

Va mai evolua într-o singură competiție

Potrivit Agerpres, Nadal, câştigător a 22 de titluri de Mare Şlem, a precizat că ultima competiţie din carieră va fi turneul final al Cupei Davis, care va avea loc la Malaga între 19 şi 24 noiembrie.

Mesajul lui Rafael Nadal, transmis pe platforma X

*Sunt aici pentru a vă spune că părăsesc tenisul profesionist. Au fost câţiva ani dificili, în special ultimii doi. E o decizie dificilă. Cred că e momentul potrivit să închei ceea ce a fost o carieră lungă şi mult mai de succes decât mi-aş fi putut imagina vreodată.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei