Tenisul a luat-o razna. Un rus, acuzat că și-a amenințat adversarul cu moartea, în timpul meciului

0
Publicat:

Odată unul dintre cele mai nobile sporturi, tenisul se transformă în ultimii ani într-un câmp de luptă, în care jucătorii sunt protagoniștii unor faze controversate: de la amenințări, la plânsete și la gesturi nesportive, cum ar fi refuzul de a-și saluta partenerul de joc la final.

Corentin Moutet, situat pe locul 82 ATP, susține că trăit un astfel de moment în timpul partidei cu rusul Pavel Kotov, care, nici mai mult, nici mai puțin, l-ar fi amenințat cu moartea. Francezul, unul dintre cei mai controversați jucători din circuit, s-a plâns că arbitrul nu a luat vreo măsură împotriva adversarului său.

La Challengerul de la Aix-en-Provence, Moutet a jucat miercuri în 16-imi cu Kotov. La scorul de 5-7, 6-3, 5-5, arbitrul a oprit disputa din cauza lipsei luminii. La scurt timp după ce confruntarea a fost întreruptă, francezul s-a plâns pe rețelele de socializare că rusul i-a transmis, după un schimb de mingi: "Data viitoare când vii la fileu, te omor" şi "Cineva o să te omoare într-o zi".

Pavel Kotov, acuzat că și-a ameințat adversarul. Foto ATP

Sportivul s-a plâns că oficialii partidei nu l-au penalizat pe adversarul său: "Nici măcar o atenţionare pentru acele cuvinte pe care mi le-a rostit pe teren. Dacă vreți să mă comport normal, de ce nu vă implicaţi când mi se spun astfel de cuvinte?!".

Cei doi s-au reîntâlnit joi în arenă, pentru a termina partida. Corentin Moutet a câștigat două gameuri și implicit partida, iar la final jucătorii s-au ignorat, refuzând să își strângă mâna sau să se salute.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța