Tenis de calitate la București: Turneu WTA 125K, în septembrie, cu o finalistă la French Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turneul WTA 125 de la București va avea loc, între 10 și 17 septembrie, și va aduce nume sonore pe terenurile de la Centrul Național de Tenis. Lista jucătoarelor înscrise a fost definitivată, fiind obținută, în exclusivitate, de jurnalistul freelancer, Daniel Radu. Potrivit informațiilor acestuia, cea mai titrată tenismenă care va evolua, anul acesta, la București va fi Sara Errani (36 de ani). Finalistă la Roland Garros în 2012 și fostă ocupantă a locului 5 în lume, italianca se află, momentan, pe poziția cu numărul 117 WTA.

Sara Errani, înscrisă pe lista turneului de la București

Dintre românce le vom putea vedea în acțiune pe Ana Bogdan (59 WTA), Patricia Țig (65 WTA, clasament protejat), Jaqueline Cristian (102 WTA) și Irina Bara (212 WTA). Irina Begu (campioană en-titre, 39 WTA) și Sorana Cîrstea (31 WTA) vor avea nevoie de wild card-uri pentru a participa, întrucât jucătoarele din Top 50 n-au drept de înscriere în avans în competițiile de categorie WTA 125. Alte patru tricolore se mai pot alătura prin intermediul wild-card-urilor standard.

Țiriac Foundation Trophy oferă premii totale în valoare de 125.000 de dolari și 160 de puncte WTA pentru câștigătoare. Iată numele celor mai importante sportive care apar acum pe lista turneului de la București:

*Ana Bogdan (59 WTA)

*Clara Burel (62 WTA)

*Patricia Țig (65 WTA, clasament protejat)

*Jaqueline Cristian (102 WTA)

*Viktoriya Tomova (106 WTA)

*Sara Errani (117 WTA)

*Jessica Bouzas Maneiro (131 WTA)

*Irina Bara (212 WTA)

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate