Tatuajele fotbaliştilor de la Cupa Mondială şi semnificaţiile lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cupa Mondială din Brazilia este considerată de specialiştii sportivi drept una din cele mai frumoase ediţii ale competiţiei fotbalistice. Cei din faţa ecranelor au putut urmări meciuri interesante, însă au fost şi martorii unei noi mode în rândul jucătorilor participanţi la turneu: cât mai multe tatuaje care reprezintă momente importante din viaţa fotbaliştilor.

Reprezentativa cu cei mai mulţi jucători tatuaţi la acest Mondial a fost Brazilia, selecţionată unde majoritatea fotbaliştilor au cel puţin un asemenea semn pe corpul lor, însă pe lângă aceasta, cei care au urmărit întrecerea sportivă au putut observa tatuaje şi în rândul componenţilor altor echipe, informează BBC.

1.Neymar, Brazilia

Accidentat în meciul din sferturi disputat împotriva reprezentativei Columbiei, Neymar are mai multe tatuaje, cel mai vizibil şi apreciat pentru mesajul său fiind cel de pe gât unde mesajul „Tudo Passa”, expresie provenită din limba greacă (Panta rhei), ar putea fi tradus prin „Totul curge!” sau totul este efemer. Acest tatuaj se potriveşte cu atitudinea jucătorului lui Real Madrid, fotbalistic preocupat nu doar de jocul pe teren, ci şi de o viaţa extrasportivă „bogată” în aventuri.

2.Mauricio Pinilla, Chile

Chilianul Mauricio Pinilla şi-a tatuat faza din minutul 120 al partidei cu Brazilia, când a trimis mingea în bară. Fotbalistul a luat o decizie după ce Chile a pierdut la loviturile de departajare împotriva echipei gazde, în optimile Cupei Mondiale de fotbal. Mesajul care însoţeşte imaginea cu mingea în bară este „la un centimetru de glorie”.

3.Nigel de Jong, Olanda

Tatuajele lui de Jong sunt realizate de artistul Ada Itameda, cel care s-a inspirat din tradiţia indoneziană. Simbolurile reprezentate pe corpul olandezului sunt mesaje luptă care arată modul cum trebuie percepută competiţia fotbalistică şi importanţa momentului Mondialului.

4.Sergio Ramos

Spaniolul Sergio Ramos are, printre multe alte tatuaje, unul care aminteşte de evenimentele din 11 septembrie, din SUA, dar pe fambele sale are şi două trofee importante pentru cariera sa fotbalistică: Cupa Mondială din 2010 şi trofeul Ligii Campionilor din 2014.

5.Raul Meireles

Portughezul Raul Meireles are pe spate un tatuaj care reproduce un dragon chinezesc, iar pe piept două cranii. Cu toate acestea, zona cea mai tatuată este cea de pe picioarele fotbalistului lusitan. Pe piciorul drept acesta are o „scurtă biografie”, de la Torro dos Clerigos, biserică din oraşul natal al lui Meireless, până Moschea Albastră din Istanbul, loc apropiat de clubul Fenerbahce, echipă la care evolează lusitanul.

6.Lionel Messi

Nu foarte mulţi ştiu că pe gamba stângă a lui Messi este un tatuak reprezentând două mâini, iar în centrul acestora este scris Thiago, numele băieţelului pe care îl are starul Barcelonei şi al Naţionalei Argentinei. Tatuajul lui Messi este ascuns deoarece acesta are mereu jampieri care acoperă partea în cauză. 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!