Tamaş, oscilant cu Manchester United!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul român al celor de la WBA a greşit la golul lui Rooney pentru „diavoli“ şi a „contribuit“ involuntar şi la al doilea. În urmă cu câteva zile, Tamaş a fost exclus de la naţională după ce a băut împreună cu Adrian Mutu înaintea amicalului cu San Marino.

Este clar. Gabi Tamaş nu trece prin cele mai fericite momente. Fundaşul român a fost titular, aseară, în meciul dintre West Bromwich Albion şi Manchester United, scor 1-2, dar evoluţia sa a fost modestă. În minutul 13 al jocului, Tamaş n-a făcut marcaj strâns la Wayne Rooney, care a reuşit să se întoarcă şi a înscris după ce a trimis mingea printre picioarele fundaşului român. Norocul lui s-a numit Shane Long, care a reuşit egalarea pentru Bromwich în minutul 37.

Internaţionalul nostru a mai ieşit la rampă cu 10 minute înainte de terminarea partidei. De data aceasta, Tamaş a fost doar implicat în faza care a precedat al doilea gol al lui United. Ashley Young a trimis în faţa porţii, iar mingea i-a lovit pe Tamaş şi Reid şi a intrat în poarta nefericitului Foster. În ultimul minut de joc, fundaşul român s-a crezut Pele, a vrut să se revanşeze, şi a tras de la 35 de metri, dar mingea s-a dus mult peste poarta lui De Gea.

În ciuda celor două faze negative, englezii au apreciat, în ansamblu, evoluţia lui Tamaş, considerându-l cel mai bun fundaş al lui WBA. „L-a marcat larg pe Rooney la primul gol al lui Manchester United, dar apoi a câştigat majoritatea duelurilor cu atacanţii lui Ferguson", a scris site-ul goal.com, care i-a acordat nota 6 fundaşului român.

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie