Talpan s-a speriat de o petardă, acum declanşează „bomba“: Armata, în mijlocul unui scandal mediatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Talpan avea, cândva, intervenţii telefonice în emisiuni televizate până i s-a atras atenţia să se potolească FOTO sportpictures.eu

Locotenent-colonel în armata română, Florin Talpan s-a dezlănţuit într-un interviu incredibil, criticându-l inclusiv pe ministrul Apărării, Vasile Dâncu! Drept urmare, juristul riscă acum nişte sancţiuni, după ce a fost premiat cu ocazia aniversării clubului Steaua.

Florin Talpan vrea să fie o vedetă mediatică. Doar că, în armată, aşa ceva nu prea se acceptă. 

În trecut, juristul a fost sancţionat pentru declaraţiile sale virulente din presă, inclusiv împotriva unor colegi. Acum într-un interviu acordat pentru Playsport, Talpan a şocat prin vehemenţa declaraţiilor, vorbind de parcă n-ar fi un om cu grad în armata română, ci oficialul unui club fotbal!

Ce a spus Florin Talpan?

*Am fost sancţionat de persoane care n-au făcut nimic prin minister. Direcţia juridică se îndreaptă împotriva mea ca şi cum aş fi un infractor? Iar în alte dosare nici nu-i interesează ce se întâmplă. Am văzut cum a ajuns general şeful direcţiei juridice, dar dacă ne punem la masă să dăm nişte examene nu ştiu cine iese mai bine. Să-şi vadă de treaba lui! A ajuns pe nemerit general. Numai piedici îmi pune şi generalul Roşu, locţiitorul şefului direcţiei pentru relaţia cu Parlamentul. E general de justiţie şi n-a intrat o dată într-o sală de judecată. Îl rog pe domnul ministru Dîncu (foto, jos) să analizeze şi să spună care dintre noi merită mai mult să fie general.

*Meritam măcar Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, pe care îl deţin însă generali şi colonei care n-au realizările mele. Unii nu-şi justifică gradul de general. Eu merit şi-mi doresc să fiu general. Nu mă las până nu-l obţin. Nu cer nimic gratis, ci doar recunoaşterea muncii mele. Mă pot sancţiona oricât, eu nu renunţ pentru câte am realizat, de unul singur. Dacă nu lupta Talpan, brandul Steaua risca să nici nu mai existe. Îmi pare cumva rău că n-am plecat pe la misiuni externe sau pe la vreo ambasadă. Aş fi avut posibilitatea. Dar am rămas fiindcă mi-am dorit să ajut performanţa la Steaua.

*L-am văzut aici, la festivitate (n.r. – pe Vasile Dâncu, ministrul Apărării). Dânsul trebuia să facă primul pas să-mi acorde distincţia cuvenită. Raportul îl are pe masă. I-a spus domnului comandant să mai aştept. Ce să mai aştept? Era momentul potrivit să primesc acea distincţie, în faţa suporterilor, ca să putem lupta împreună mai departe în beneficiul Stelei. Dar ministrul Apărării nu mi-a apreciat munca depusă la CSA Steaua. E o chestie urâtă. Dacă aprecia că s-a comis o eroare în ce mă priveşte, trebuia să corecteze lucrurile. N-am avut concedii 20 de ani. Nopţi nedormite, sute de ore prin tribunale.

*Ar fi trebuit să fiu decorat chiar de preşedintele României pentru serviciile aduse. Pe cine premiază? Pe femeia de la blocul alimentar? Cu ăştia vor să defileze? Să meargă înainte!

*Îi cer domnului ministru să ia măsuri faţă de generalii vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat la club în ultimii ani. Îi ştie foarte bine sau, dacă nu-i ştie, mă poate chema să-i spun eu. Ar trebui să facă ordine şi să adopte decizii clare în raport cu cei care au prejudiciat statul român cu 35 de milioane de euro.

*Nu permit nimănui să-mi pună piedici. Nu-l acuz pe Gigi Becali, ci pe cei care au contribuit la toate acele fapte. Să răspundă! E inimaginabil ca aceşti oameni să aibă tupeul de a veni la festivitate în Ghencea şi să mai şi primească plachete în sfidarea muncii mele. Ar fi trebuit să vină duba Jandarmeriei, să-i ia şi să-i ducă.

CITEŞTE ŞI:

Reacţie de locotenent-colonel în armata română: Florin Talpan s-a speriat de o petardă VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa