Swiatek, de pe altă lume: Iga a spulberat-o pe Gauff în finala French Open. Cifrele polonezei, fabuloase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iga Swiatek, pe val în circuitul WTA FOTO EPA-EFE

Tenisul feminin a căutat mult timp o altă „regină“, după ieşirea din prim-plan a Serenei Williams, cândva, aproape imbatabilă în circuitul WTA. De acum, e o certitudine: această „regină“ e Iga Swiatek (20 de ani, 1 WTA). Care tocmai a câştigat French Open pentru a doua oară în carieră!

Foarte puţini specialişti au mers pe mâna lui Cori Gauff (SUA, 18 ani, 23 WTA) în finala French Open. Nu pentru că americanca n-ar fi o jucătoare de calitate, ci pentru că, în acest moment, Iga Swiatek e, pur şi simplu, imbatabilă! Această afirmaţie nu e nicio exagerare, deoarece e susţinută de cifre!

Sâmbătă, pe „Philippe Chatrier“, ocupanta locului 1 mondial a făcut instrucţie cu Cori Gauff: 6-1, 6-3 în 70 minute.

Rezultatul a adus al doilea trofeu de Grand Slam din palmaresul lui Swiatek, după titlul cucerit, la Paris, în 2020. Şi a lungit seria fabuloasă a polonezei din care putem extrage următoarele borne:

*35 de victorii la rând şi şase titluri câştigate la Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart, Roma şi French Open. Seria include şi două victorii în cadrul Billie Jean Kings Cup, cu româncele Prisăcariu (308 WTA) şi Buzărnescu (120 WTA). Cărora le-a cedat... un singur game.

 

*Din cele 35 de victorii succesive, 30 au fost fără set pierdut.

 

*Seria fantastică a lui Swiatek a început la data de 22 februarie. Ultima înfrângere datează din 16 februarie, la Dubai, cu Ostapenko (13 WTA): 6-4, 1-6, 6-7. De atunci, au trecut 108 zile.

Ce înseamnă cele 35 de victorii succesive obţinute de Iga?

Deşi cu adevărat impresionantă, seria polonezei nu e nici cea mai lungă, nici fără precedent pentru tenisul feminin, după cum se poate vedea mai jos.

Navratilova, record ireal

 

În ierarhia all-time a partidelor câştigate la rând, locul 1 e deţinut de legendara Martina Navratilova, cu un bilanţ aproape ireal. Iată primele 3 locuri în acest clasament:

 

1. Martina Navratilova – 74 de victorii la rând în 1984. Acest bilanţ a pus-o pe sportiva născută la Praga şi în fruntea unui alt clasament, cel al turneelor câştigate la rând. Aici, Navratilova ocupă locul 1, cu 13 trofee cucerite succesiv.

 

2. Steffi Graf – 66 de meciuri fără înfrângere, între 1989 şi 1990. Seria nemţoaicei i-a adus 11 trofee WTA în palmares.

 

3. Martina Navratilova. Din nou! – De această dată, cehoaica s-a oprit la „doar“ 58 de victorii succesive, între 1986 şi 1987. Şi şi-a adăugat în CV încă 9 trofee. 

 

Istoria recentă, serii mai scurte

 

Odată cu trecerea anilor, tenisul feminin a devenit mult mai competitiv. Şi n-au mai existat jucătoare precum Navratilova, care să facă instrucţie cu rivale, pentru perioade incredibil de lungi. 

Iată cele mai mari perioade de invincibilitate în circuitul WTA, începând din 2000:

 

1. Venus Williams – 35 de victorii (2000) 

Iga Swiatek – 35 de victorii (2022)

 

2. Serena Williams – 34 de victorii (2013)

 

3. Justine Henin – 32 de victorii (2007-2008)

 

4. Victoria Azarenka – 26 de victorii (2012)

 

5. Serena Williams – 25 de victorii (2013-2014)

CITEŞTE ŞI:

Iga Swiatek, răsplătită cu un cec uriaş: Cât valorează trofeul French Open în 2022

Halep, la o distanţă colosală de Swiatek: Cum arată clasamentul mondial după French Open

Imaginile zilei vin de la Paris: Finalul meciului Swiatek – Gauff, formidabil! Iga a imitat-o pe Halep VIDEO

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie