Surprize de proporţii în tenisul masculin. Ce au păţit trei dintre cei mai buni jucători ai lumii înainte de Wimbledon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andy Murray

Turneul de la Roland Garros, al treilea Grand Slam al anului şi singurul pe iarbă, va începe în mai puţin de două săptămâni.

Înaintea lui jucătorii încearcă să se acomodeze cât mai rapid cu suprafaţa pe care se va disputa Wimbledonul, dar lucrurile nu sunt atât de uşoare pentru ei. La Londra, spre exemplu, s-au produs ieri trei surprize de proporţii. Prima l-a  avut în prim plan chiar pe favoritul gazdelor, Andy Murray, numărul 1 mondial, care apierdut în două seturi în faţa australianului Jordan Thompson, 90 ATP, jucător care a intrat pe tabloul principal din postura de lucky loser. Murray a cedat cu 6-7, 2-6 şi continuă să aibă un an 2017 mizerabil, în care a câştigat un singur turneu. Andy Murray n-a fost însă singurul repetent al zilei. Elveţianul Stan Wawrinka, finalist la Roland Garros şi numărul 3 mondial, a încasat-o şi el la Londra. Big Stan a fost eliminat de spaniolul Feliciano Loprez, numărul 32 ATP, după 7-5, 7-6. Şi canadianul Milos Raonic, numpr 6 mondial, a părăsit competiţia, fiind eliminat de australianul Thansis Kokkinakis, numărul 698 ATP, învingător cu 7-6, 7-6.

Turneul de la Wimbledon începe pe 3 iulie

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două