Surpriza din optimi. Cum a ajuns Costa Rica între primele 16 echipe din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Campbell (nr. 9), jucător care aparţine de Arsenal, este starul naţionalei costaricane FOTO: Reuters

Costa Rica este revelaţia primei faze eliminatorii de la actualul turneu final. Micuţa grupare din America Centrală este pe locul 28 în lume, o poziţie în faţa României, şi va întâlni în optimi Grecia (duminică, ora 23.00, TVR 1).

Cu excepţia fanilor fotbalului din zonă (prea puţini însă), nimeni n-ar fi bănuit parcursul aproape incredibil al costaricanilor la Mondialul din Brazilia. 

O selecţionată „necunoscută“ a uimit întreaga lume după ce a câştigat o grupă din care făceau parte trei campioane mondiale, Italia, Anglia şi Uruguay! Iar pe cele două europene le-a trimis acasă, învingând Italia (1-0) şi remizând în ultimul meci, când nu mai conta, cu Anglia (0-0). 

Debutul a fost în forţă la actualul turneu, cu o victorie clară în faţa lui Cavani&Co, scor 3-1. A părut atunci doar un simplu „accident“, la fel cum au considerat mulţi şi locul 2 ocupat la finalul preliminariilor din CONCACAF (zona Americii Centrale, de Nord şi a Caraibelor). Cu doar patru puncte mai puţin decât SUA, dar cu şapte în plus faţă de Mexic! 

Selecţioner şi viitor scriitor

Artizanul acestui succes se numeşte Jorge Luis Pinto (61 de ani). Un columbian care a mai condus această selecţionată în 2004-2005, dar când a fost demis pentru rezultate slabe în preliminarii. Cel care a condus atunci gruparea „La Sele“ la turneul final din Germania a fost Alexandre Borges, însă Costa Rica a încheiat pe penultimul loc (31). După ce-a ratat calificarea alături de naţionala Columbiei la CM 2010, în ciuda unui start bun, cu 10 puncte din 16 posibile, Jorge Luis Pinto a mai primit o şansă din partea federaţiei costaricane. Pe care n-a mai ratat-o. A impresionat alături de echipa sa în preliminarii, o face şi la turneul final. 

Asta deşi  în aprilie, cu puţin timp înainte de Mondiale, a trecut printr-o experienţă neplăcută. În timp ce lua cina la un restaurant, maşina personală i-a fost spartă. Iar printre bunurile de care selecţionerul Costa Ricăi a fost deposedat s-au numărat şi unele la care ţinea foarte mult: o agendă telefonică în care avea contacte de la oameni din lumea fotbalului, pe care o avea de peste 20 de ani, dar şi un iPad în care îşi ţinea diverse înregistrări, în special amintiri pe care voia să le folosească la scrierea unei cărţi. Capitolul cel mai important pare că va fi însă „epopeea“ din Brazilia.

Jucători de la Arsenal şi Fulham

Costa Rica este la a patra participare la un turneu final. A uimit şi în 1990, la debut, când a ajuns în optimi, unde a fost eliminată de Cehoslovacia (1-4), însă actuala generaţie pare cea mai bună din istorie. Plus că s-au schimbat şi vremurile. La Mondialul din Italia, costaricanii au venit cu o echipă formată doar din jucători din campionatul intern. 

La cel din Brazilia, doar nouă fotbalişti sunt autohtoni, grosul lotului (11) joacă în Europa, iar trei provin din campionatul american (MLS). Joel Cambell (22 de ani), autorul golului egalizator cu Uruguay, aparţine de Arsenal, dar Arsene Wenger a anunţat că-l va chema la echipă, după CM, atacantul fiind împrumutat în ultimii trei ani, mijlocaşul ofensiv Bryan Luiz (28 de ani) e la Fulham, iar anul trecut a fost împrumutat la PSV Eindhoven. 

„La Sele“ e în optimi şi chiar mai poate face un pas. Doar că Grecia nu pare un car foarte mare, precum cele răsturnate până acum de americani. 

Performanţe Costa Rica la CM

1990 Locul 12

2002 Locul 19

2006 Locul 31

2014       Locul ?

4,5 milioane de locuitori are Costa Rica, ţară plasată în America Centrală

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate