Suporterii nu-l iartă pe Ion Iliescu nici în ziua înmormântării: „Te așteaptă la discuții tovarășul tău Nicu!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decesul lui Ion Iliescu, petrecut marți, la vârsta de 95 de ani, nu i-a înduioșat pe suporterii mai multor echipe de dotbal, care îl consideră un criminal și contestă faptul că autoritățile i-au organizat funeralii naționale, iar pentru astăzi, ziua înmormântării, a fost decretat doliu național în România.

Petrolul Ploiești, prin ultrașii de la Peluza 1 Ilie Oană, a afișat pe stadion un mesaj dur. Apărut în incinta arenei, acesta pare asumat de club.

Nu există doliu național pentru un criminal”, au scris ultrașii. O altă facțiune a galeriei amintește despre relația pe care primul președinte ales al României o avea cu dictatorul Nicolae Ceaușescu, împușcat pe 25 decembrie 1989.

Nelule, de-astă dată n-ai mai fentat dricu' / Te așteaptă la discuții tovarășul tău Nicu!”, au scris cei din Peluza Latină.

Cei de la Shadows (Sud Steaua) au transmis: „În Infern a mai ajuns un drac / Că-n România a murit un comunist spurcat”.

Voi comemorați și declarați doliu național / Golanii sărbătoresc moartea unui criminal”, a fost mesajul celor de la T2 Rapid.

Suporterii lui Poli Timișoara au ignorat total momentul de reculegere impus de FRF. „Iliescu, vinovat pentru sângele vărsat”, a scandal ieri galeria bănățeană.

Ion Iliescu a fost inculpat pentru crime împotriva umanității în Dosarul Mineriadei și în Dosarul Revoluției, dar n-a apucat să fie judecat,, deși de la momentul faptelor au trecut decenii.

Iordănescu, general făcut „peste rând”?

Ion Iliescu a avut doi camarazi din fotbal. Unul a fost Cornel Dinu (77 de ani), făpct general pe 26 noiembrie 2003. Fostul dinamovist a recunoscut că l-a ajutat pe Iliescu în zilele ferbinți din decembrie 1989. O relație aparte a existat și între Ion Iliescu și un fost stelist, Anghel Iordănescu (75 de ani). Pe 1 decembrie 2014, Anghel Iordănescu, care deţinea gradul de general-maior în retragere în Ministerul Apărării Naţionale, a fost înaintat la rangul de general-locotenent cu trei stele. Cum a ajuns însă fostul selecţioner să îmbrace uniforma de general? „Chiar eu l-am făcut general pe Puiu Iordănescu, în 1993. S-a întâmplat după meciul de la Cardiff. Mi-a venit ideea şi am vorbit cu Cornel Oţelea. Am ajuns în ţară, am dormit o oră-două, m-am dus la Senat, iar apoi l-am sunat pe Ion Iliescu pe telefonul scurt şi, în 48 de ore, l-am făcut pe Iordănescu general. Asta a fost!”, se fălea Corneliu Vadim Tudor în septembrie 2015, cu puţin timp înainte de a muri.

Tot atunci, colonelul Remus Macovei a descris circuitul avansării lui Anghel Iordănescu şi a analizat la sânge situaţia, cu argumente solide şi invocând litere de regulament. Conform lui Macovei, în niciunul dintre cazuri, promovarea lui Iordănescu nu se explică, fiindcă nu respectă nicio încadrare legală. Semn că gradul a fost acordat „peste rând”, dacă este adevărat ce susținea Vadim.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată