Șumudică, pe buza prăpastiei. Clauza care îl poate arunca peste bord la Rapid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Marius Ninel Șumudică, 53 de ani, trăiește periculos în Giulești. 

Șumudică, odinioară vultur

Pentru giuleșteni, obiectivul este calificarea în play-off. Iar în contractul lui Marius Șumudică există o clauză prin care se poate rezilia înțelegerea, dacă nu prinde un loc între primele 6.

Acționarul minoritar Victor Angelescu a explicat că Rapid poate rezilia chiar mai repede înțelegerea cu tehnicianul:

Este o clauză care spune că în cazul în care după 21 de etape ești la mai mult de 5 puncte de primele 6, noi având play-off-ul ca obiectiv, clubul poate rupe contractul dacă își dorește. Dar asta nu înseamnă că-l întrerupem, ci doar că avem opțiunea. Nu e ceva special, au avut-o și ceilalți”.

În acest moment, Rapid este în afara play-off-ului. Se află pe locul 8, cu 25 de puncte. Este la 4 puncte în spatele celor de la Sepsi, ocupanta locului 6, după 19 etape, iar meciul cu ultima clasată, de runda viitoare, este capital.

Astfel, ecartul actual nu poate crește în următoarele două etape (în care Rapid le înfruntă pe Gloria Buzău acasă și pe Dinamo în deplasare, dacă Șumi vrea să facă purici la Rapid.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat