Șumudică își retrogradează o fostă echipă. UEFA i-a dat dreptate românului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UEFA a anunțat ieri decizia luată în cazul litigiului dintre tehnicianul giuleștenilor și Yeni Malatyaspor, una dintre fostele sale echipe.

Șumudică

Șumudică a condus-o pe Yeni Malatyaspor în perioada octombrie 2021 - februarie 2022. A fost demis după 16 meciuri, trei victorii, trei egaluri și 10 înfrângeri, golaveraj 15-26.

Aflată în prezent în liga a doua din Turcia, Yeni Malatyaspor se află pe marginea prăpastiei. A primit o depunctare de 18 puncte și este ultima, cu -21, având un golaveraj incredibil, doar 7 goluri marcate și 47 primite după 15 meciuri! Ceea ce înseamnă faptul că turcii au o medie de peste 3 goluri primite pe meci.

În 2023, FIFA a anunțat faptul că înțelegerile antrenorilor Marius Șumudică, Gabriel Mărgărit și Cristian Petre au fost reziliate într-un mod abuziv de Yeni Malatyaspor. Turcii erau obligați să achite aproape 280.000 de euro numai către principalul Șumudică.

Datoriile nu au fost achitate, iar turcii au primit o penalizare drastică. Decizia a fost luată de Comisia de Disciplină din cadrul UEFA, fiind confirmată și de Federația Turcă de Fotbal. 

Pe baza dosarelor depuse la FIFA de Marius Șumudică, Gabriel Mărgărit și Cristian Petre, care au lucrat la clubul nostru în sezonul 2021-2022, clubul nostru a fost depunctat cu 18 puncte”, a scris Yeni Malatyaspor, pe X. Așadar, clubul turc va evolua cel mai probabil în liga a treia din Turcia, după ce va retrograda.

Gabriel Mărgărit (51 de ani) și Cristian Petre (55 de ani), secunzii lui Șumi, aveau de primit câte 28.570 de euro, 18.570 euro, salarii restante, plus 10.000 de euro ca despăgubire pentru încălcarea contractului fără just cauză.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”