Şumi sparge găştile!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

RAPID Lotul giuleştenilor e împărţit în trei tabere, iar antrenorul şi-a propus să aplaneze conflictele dintre jucători care pot compromite sezonul. Deşi la nivel declarativ tehnicianul susţine că la echipă nu sunt bisericuţe, iar străinii cu românii se înţeleg de minune, realitatea este alta în Grant. 

Pe lângă presiunea rezultatelor, Marius Şumudică mai are o preocupare care îl apasă! Tehnicianul de 39 de ani are misiunea de a uni o echipă dezbinată în momentul de faţă. Ultima dovadă?

Incidentul care a existat la antrenamentul de marţi între Lazăr şi Ezequias. Cei doi s-au înjurat, după ce fostul jucător al Braşovului a sărit să-l lovească pe puştiul Tene pentru o intrare mai tare la un duel.

Scandalul a fost aplanat rapid de Şumudică, dar acest episod scoate la iveală neînţelegerile din lotul vişiniu în care există zece străini.
La momentul actual, Rapid pare împărţită în trei tabere: fotbaliştii aduşi de la FC Braşov, care se bucură de protecţia preşedintelui Dinu Gheorghe, brazilienii transferaţi în această vară, care s-au alăturat celor mai vechi, şi jucătorii cu state vechi, în frunte cu Marius Constantin şi Costin Lazăr.

De altfel, la antrenamentul de marţi, căpitanul Lazăr a sărit să-l pună la punct tocmai pe un fotbalist venit de la FC Braşov! Ruptura nu e de ieri, de azi şi a fost evidentă încă din cantonamentul de la Kaprun, unde jucătorii mergeau separat la plimbări în zilele lor libere, printre români fiind agreat doar muntenegreanul Bozovici.

Constantin şi Lazăr, protectorii puştilor

Deşi este cunoscut drept o fire aprigă la mânie, liderul din vestiarul Rapidului, Marius Constantin, e destul de apropiat de puştii din lot. Straton, Dobroiu şi Alexandru Coman sunt în graţiile fundaşului.

Constantin chiar îi ajută cu bani pe tinerii care au salarii infime în Giuleşti. Şi Lazăr a sărit mereu în ajutorul juniorilor, certându-se chiar şi cu George Copos pentru ca aceştia să primească salarii decente, atunci când patronul de la ANA intenţiona să le ofere puştilor maximum 100 de euro pe lună!

Spadacio nu e înghiţit în vestiar!

Dacă Veronezi, Cassio şi Glauber mai au până să se integreze la Rapid, ceilalţi brazilieni din lot nu sunt înghiţiţi în vestiar. Spadacio a intenţionat, în dese rânduri, să părăsească echipa, fiind implicat în mai multe scandaluri cu colegii români.

Mijlocaşul deranjează şi prin faptul că are unul dintre cele mai mari salarii la echipă, de 240.000 de euro. Ricardo Fernandes şi Cesinha sunt „aliaţii" lui Spadacio, „Cesi" locuind chiar în aceeaşi casă cu el pentru o scurtă perioadă.

4 naţionalităţi se regăsesc acum în lotul Rapidului. Giuleştenii au 12 români, şapte brazilieni, doi portughezi şi un muntenegrean.

Cum sunt „bisericuţele" la Rapid

Gaşca braşovenilor

Rui Duarte
Roosevelt Ezequias
Mihai Roman
Sabrin Sburlea
Nicolae Grigore

Garda veche

Marius Constantin
Costin Lazăr
Ştefan Mardare
Ştefan Grigorie
Ovidiu Herea
Mircea Bornescu
Vladimir Bozovici

Gaşca brazilienilor

Juliano Spadacio
Carlos Cesinha
Leandro Glauber
Marcos Antonio
Vargas Cassio
Gustavo Veronezi
Ricardo Fernandes

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie