Video Șucu, noroc cu socrul unui jucător: povestea atipică din spatele venirii unui superfotbalist la Rapid

0
Publicat:

La Rapid se pomenește de Neil Lennon doar când rezultatul e prost. Atunci, e invocat lipsa de pregătire a jucătorilor, problemă pusă în cârca nord-irlandezului care a stat pe bancă, în primele șase etape.

Dan Șucu, acționar majoritar Rapid. FOTO: Arhiva Adevărul

Luni, după demonstrația de forță în meciul cu Farul Constanța, partidă care a adus prima victorie în Giulești din mandatul lui Marius Șumudică, Neil Lennon a fost dat uitării. Și, în sfârșit, Șumudică a putut să iasă cu pieptul în față la interviul din zona mixtă: „Vreau să felicit jucătorii, e victoria lor, îi felicit pentru cum au interpretat jocul. Nu vreau să vorbesc individual despre jucători, pentru că nu e normal. Am fost o familie, am fost un grup“.

Așadar, după mult timp, „săgețile“ către Lennon au dispărut din discursul antrenorului Rapidului, unul corect de această dată. Dacă Șumudică a refuzat, pe bună dreptate, să nominalizeze vreo vedetă a meciului cu Farul, e clar că a depășit așteptările, cu mult, Alex Dobre (26 de ani). Aripă stângă, Dobre a fost ultimul jucător sosit la Rapid, în acest sezon. Gratis, liber de contract, după despărțirea de portughezii de la Famalicão. Și, spre deosebire de transferurile costisitoare din vară, Alex a impresionat la debut, marcând ultimele două goluri în partida cu Farul.

După victoria de luni, acționarul Victor Angelescu a dezvăluit cum a ajuns Alex Dobre la Rapid, într-o intervenție la Digi Sport.

Pe Dobre îl știm cu toții, cât de cât, e român. Nu s-a înțeles cu CFR Cluj, a vorbit cu domnul Șucu (n.r. – acționarul majoritar al Rapidului, Dan Șucu). Am avut o ședință toți din conducere și am decis să-l luăm. Alex și-a dorit foarte mult să joace la noi. Ne-m pus de comun acord că e un jucător bun și am decis să-l luăm. Tatăl soției lui lucrează la noi, e antrenor la juniori, din ce știu eu“, a dezvăluit Angelescu.

La o zi după meci, în dialog cu „Fanatik“, și antrenorul Marius Șumudică a avut cuvinte de laudă la adresa elevului său.

Dobre e un jucător de explozie, se descurcă foarte bine în duelurile unu la unu. La el intervine și tinerețea și puterea lui nativă, are niște picioare... Când eram pe teren la antrenament și era în fața mea, parcă vedeam picioarele lui Drăguș (n.r. – internaționalul român, Denis Drăguș). E tanc, Drăguș 2“, a spus tehnicianul de 53 de ani.

De remarcat că Rapid e prima echipă românească de nivel înalt din CV-ul lui Alex Dobre. El a fost lansat de VMG Cluj, după care a stat numai în afara României, la formații engleze precum Bournemouth U21, Bury, Rochdale, Yeovil Town și Wigan. Apoi, când a părăsit Anglia, a fost la Dijon (Franța) și Famalicão (Portugalia).

Cele mai costisitoare transferuri au dezamăgit, cu mici excepții

Nume Post De unde a venit Suma plătită Meciuri / goluri

Jambor (21 de ani) Atacant Zilina (Slovacia) 1.000.000 10 / 0

Christensen (24 de ani) Mijlocaș defensiv Fehérvár (Ungaria) 700.000 5 / 0

R. Pop (19 ani) Mijlocaș de bandă UTA 700.000 8 / 3

Hromada (28 de ani) Mijlocaș defensiv Slavia Praga (Cehia) 500.000 4 / 0

Grameni (21 de ani) Mijlocaș central Farul Constanța 400.000 5 / 0

Pașcanu (25 de ani) Stoper Ponferradina (Spania) 350.000 10 / 2

Blazek (26 de ani) Stoper Banik Ostrava (Cehia) 250.000 4 / 1

Gojkovic (24 de ani) Mijlocaș ofensiv Javor (Serbia) 200.000 6 / 0

*Sumele sunt exprimate în euro și preluate de pe transfermarkt.com

VEZI GOLURILE MECIULUI RAPID - FARUL, INCLUSIV DUBLA LUI DOBRE

Superliga, etapa a 13-a

Vineri

Gloria Buzău – Hermannstadt 3-0

Universitatea Cluj – Oțelul Galați 2-0

Sâmbătă

Sepsi – UTA 1-0

Petrolul – CFR Cluj 0-0

Duminică

Universitatea Craiova – FC Botoșani 0-0

Dinamo – FCSB 0-2

Luni

Poli Iași – Unirea Slobozia 1-0

Rapid – Farul Constanța 5-0

Clasament

1. Universitatea Cluj 13 7 5 1 20-8 26

2. Universitatea Craiova 13 5 6 2 20-11 21

3. CFR Cluj 12 5 4 3 21-15 19

4. Oțelul Galați 12 4 7 1 11-7 19

5. FCSB 12 5 4 3 17-15 19

6. Petrolul 13 4 7 2 13-11 19

7. Dinamo 13 4 6 3 21-17 18

8. Sepsi 13 5 2 6 16-15 17

9. Poli Iași 13 5 2 6 13-17 17

10. Rapid 13 3 7 3 17-15 16

11. UTA 13 3 6 4 13-14 15

12. Gloria Buzău 13 3 4 6 16-23 13

13. Hermannstadt 13 3 4 6 16-23 13

14. Farul Constanța 13 3 4 6 12-20 13

15. FC Botoșani 12 3 3 6 12-19 12

16. Unirea Slobozia 13 3 3 7 11-19 12

Locurile 1-6 intră în play-off (tur-retur, în total 10 etape).

Locurile 7-16 vor continua în play-out (manșă unică, în total 9 etape).

Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locurile 2 și 3 din play-off în Europa Conference League.

Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu