Ştefan Radu despre victoria lui Lazio cu Sassuolo: „Am marcat cel mai frumos gol din cariera mea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lazio Roma a câştigat meciul cu Sassuolo, disputat duminică, pe teren propriu şi încheiat cu 3-2. La victoria lazialilor a contribuit şi internaţionalul român Ştefan Radu.

„Este cel mai frumos gol din cariera mea, pentru că eu nu marchez prea des. I-am spus lui Antonio Candreva (n.r. mijlocaş Lazio) că ultimul gol este al meu, dar el m-a contrazis. Să reuşeşti o dublă e mare lucru“, a declarat Ştefan Radu potrivit calcionews24.com.

Pentru Lazio au înscris Radu Ştefan (37'), Miroslav Klose (74') şi la al treilea gol (83') a fost o controversă în privinţa marcatorului. Prima dată, golul i-a fost atribuit lui Candreva, apoi lui Radu Ştefan, iar în cele din urmă s-a constatat că ultimul care a atins balonul a fost fundaşul oaspeţilor, Paolo Cannavaro.
Lazio ocupă locul 10 în Serie A, având un bilanţ de nouă victorii, opt remize şi opt înfrângeri. De cealaltă parte, Sassuolo se află pe ultima poziţie a clasamentului, cu patru meciuri câştigate, cinci egaluri şi 16 partide pierdute.

Ştiri pe aceeaşi temă:

VIDEO Ştefan Radu, decisiv. Un gol fabulos şi o centrare la autogolul care a adus victoria lui Lazio, 3-2 cu Sassuolo

Un fotbalist de culoare de-al lui Lazio, subiect de controversă: susţine că are 17 ani, dar arată de dublul acestei vârste

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare