Ştefan Radu a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul echipei Lazio Ştefan Radu a fost operat, marţi, la genunchiul drept, la Clinica Paideia din Roma, informează gruparea din capitala Italiei, fără a preciza durata indisponibilităţii fotbalistului român.

"Ştefan Radu a fost supus, astăzi, la Clinica Paideia, unei intervenţii artroscopice la genunchiul drept. Operaţia, efectuată de medicul Lovati, ortoped consultant al clubului Lazio, care a fost ajutat de medicul Roberto Bianchini, a confirmat absenţa unor leziuni ale structurilor cartilaginoase şi ligamentare ale genunchiului", se arată în comunicatul publicat pe site-ul oficial de clubul roman.

Jucătorul a acuzat dureri la genunchi în primele două zile de antrenamente de la reluarea pregătirilor şi, după ce a fost consultat de medicii grupării, s-a decis ca fotbalistul român să fie operat marţi, de Stefano Lovati.

Radu acuză probleme la genunciul drept de mai mult timp. Începând cu finalul lunii august 2011, el a fost indisponibil mai multe săptămâni din cauza unei inflamaţii a ligamentului colateral medial de la genunchi.

În decembrie 2010, fundaşul a fost operat la Clinica Paideia din Roma de acelaşi ortoped, el fiind supus unei intervenţii de meniscectomie parţială artroscopică medială la genunchiul drept.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare