Ştefan Radu a oferit răspunsul final în privinţa revenirii la echipa naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Radu

14 selecţii are Ştefan Radu în naţionala României, pentru care a debutat în 2006, când încă evolua în Liga I, la Dinamo Bucureşti. El a participat şi la Euro 2008 cu prima reprezentativă.

Ştefan Radu (30 de ani), fundaşul stânga de la Lazio Roma, a declarat, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, că îşi menţine decizia de a nu mai răspunde convocărilor la echipa naţională a României. Retras în 2013, fără să ofere un motiv clar, Ştefan Radu spune că acum se află la vârsta la care preferă să se concentreze pe ceea ce are de făcut la echipa de club, Lazio Roma. Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a încercat personal să-l convingă pe Radu să revină, dar acesta este decis să nu mai dea curs unor eventuale convocări. 

"Mi-e greu să spun, dar răspunsul e nu! Eram decis încă de când m-au contactat preşedintele Burleanu şi unul dintre adjuncţii săi, nu-mi amintesc numele său. Am zis că mă mai gândesc, dar în sinea mea eram decis. Burleanu a venit în Italia, nu special pentru mine, a vorbit şi cu Lobonţ, cred că şi cu Tătăruşanu. A încercat să mă convingă, dar n-a reuşit. Mă apropii de 30 de ani şi nu mai sunt june, aşa că prefer să mă păstrez pentru echipa de club. Nu mai pot să mă împart pentru că nu rezist pe două fronturi. Nu uitaţi că Serie A e o competiţie extrem de solicitantă. Te stoarce ca pe o lămâie, te epuizează!", a declarat Ştefan Radu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!