Ştefan Nikolici, aproape de finalul său la Steaua? Fotbalistul a fost implicat într-un scandal extra-sportiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştefan Nikolici, omul care s-a remarcat mai mult prin episoadele extra-sportive decât cele fotbalistice, a intrat în atenţia conducerii clubului din Ghencea, din partea căreia riscă o sancţiune.

Jucătorul muntenegrean s-a prezentat la antrenamentul de vineri al campioanei României având nasul spart, după ce ar fi fost implicat într-un scandal, potrivit DigiSport. Fiind sub influenţa alcoolului, Ştefan Nikolici ar fi fost protagonistul unui conflict într-una din nopţile trecute.

Incidentul a fost confirmat de Valeriu Argăseală, care a declarat că jucătorul în vârstă de 23 de ani va fi, cel mai probabil, sancţionat de conducerea clubului. Situaţia nu este strălucită pentru atacantul care, oricum, părea să fi intrat în dizgraţia lui Laurenţiu Reghecampf, astfel încât acum este aşteptată plecarea sa în pauza competiţională de iarnă. 


 

Cifrele lui Ştefan Nikolici la Steaua

8 apariţii în sezonul curent;

1 gol marcat, în meciul cu Petrolul Ploieşti, din Supercupa României;

800.000€ este valoarea estimată de Transfermarkt.co.uk.

Ştiri pe aceeaşi temă:

VIDEO Steaua-Oţelul 2-0. Steaua nu a strălucit, dar s-a calificat în semifinalele Cupei României. Piovaccari a punctat din nou, Târnovan a marcat la debut

VIDEO Povestea lui Alexandru Târnovan, marcatorul supriză al Stelei din Cupa României. UEFA l-a propulsat în Ghencea

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele