Steaua valorifică la maximum avantajul noilor veniţi în speranţa unui parcurs cât mai lung în grupele Europa League

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rusescu poate juca din nou pentru Steaua în cupele europene FOTO Răzvan Păsărică

Toţi jucătorii împrumutaţi de Steaua în mercato, Raul Rusescu, Alex Bourceanu şi Paul Papp, au fost trecuţi pe lista UEFA, astfel că pot juca pentru formaţia lui Gâlcă în grupele Europa League.

Steaua face parte din grupa J a Europa League, urmând să întâlnească pe Dinamo Kiev, Rio Ave şi Aalborg. Cum perioada de mercato s-a încheiat pe 1 septembrie, campioana a trimit deja la UEFA lista jucătorilor care vor evolua în acest sezon al Europa League. De pe această listă nu lipseşte niciun jucător achiziţionat în această vară, inclusiv împrumutaţii Papp, Bourceanu şi Rusescu. 

Singurii care nu au prins lista UEFA sunt Ionuţ Neagu şi Gabi Matei. Primul, în contextul revenirii lui Bourceanu, nu mai are loc în echipă, iar cel de-al doilea a fost mai mereu accidentat şi stă foarte prost la capitolul pregătire fizică.

Lotul Stelei pentru meciurile din UEFA Europa League:

Portari: Arlauskis, Niţă

Fundaşi: Râpă, Luchin, Latovlevici, Toşca, Varela, Szukala, Papp, Pîrvulescu

Mijlocaşi: Adi Popa, Prepeliţă, Breeveld, Bourceanu, Iancu, Sânmărtean, Filip, Tănase, Stanciu,

Atacanţi: Rusescu, Keşeru, Chipciu, Lemnaru

Lista B: Cojocaru, Aldea, Grădinaru, Vâlceanu

Programarea meciurilor Stelei din grupele Europa League:

Steaua Bucureşti - Aalborg - 18 Sep 2014 (22:05)

Dinamo Kiev - Steaua Bucureşti - 2 Oct 2014 (20:00)

Steaua Bucureşti - Rio Ave - 23 Oct 2014 (20:00)

Rio Ave - Steaua Bucureşti - 6 Nov 2014 (22:05)

Aalborg - Steaua Bucureşti - 27 Nov 2014 (20:00)

Steaua Bucureşti - Dinamo Kiev - 11 Dec 2014 (22:05)

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete