Steaua şi Dinamo, spectacol şi la padbol: cum au arătat echipele şi cu ce rezultat s-a încheiat un duel incendiar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neaga şi Marin (în albastru) au jucat pentru Steaua, iar Moga şi Kiriţă pentru Dinamo

Steaua şi Dinamo nu s-au întâlnit doar la fotbal în week-end. Au făcut-o şi la padbol, sportul spectaculos adus recent în România.

Sâmbătă seară, pe plaja Iaki din Mamaia, Steaua şi Dinamo au terminat 1-1 meciul demonstrativ jucat cu o zi înaintea derby-ului din Liga I.

Pentru Steaua au jucat Adrian Neaga şi Petre Marin, doi împătimiţi ai „tenisului de picior între pereţi de sticlă“, iar adversarii lor au fost Giani Kiriţă şi Sebi Moga.

Dacă Rică Neaga şi Petre Marin erau obişnuiţi cu dinamismul şi regulile jocului, fostul căpitan al lui Dinamo, Kiriţă, a jucat padbol pentru prima dată. Asta nu l-a oprit să facă spectacol, fiind remarcatul serii cu execuţii şi voleuri spectaculoase pentru un fundaş. Sebi Moga, jucătorul lui Dinamo din anii ’90, avea şi el ceva experienţă la padbol, pentru că şi-a deschis de curând propriul teren în Bistriţa.

Dinamo a condus după primul set, câştigat cu 7-5, iar Steaua a revenit în cel de-al doilea, când s-a impus cu 6-4, după ce Neaga şi Marin au salvat două mingi de meci.

Padbol e o fuziune între mai multe sporturi şi a fost inventat în Argentina în 2008. Are 15 federaţii afiliate la nivel internaţional şi e sportul cu cea mai rapidă dezvoltare mondială. Ambasadorul Padbol în România e Adrian Neaga şi tot el e cel care va face selecţia pentru naţionala de padbol a României, pentru Mondialul care se va ţine în 2016 în Uruguay.

Mai multe informaţii despre Padbol România, aici:

www.facebook.com/PadbolRO

www.padbol.ro

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort