Steaua - Rosenborg, azi, ora 21.00, Pro TV. Rădoi are coşmaruri. Antrenorul Stelei, părtaş la două evenimente nefericite din istoria echipei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirel Rădoi a fost căpitanul Stelei

Steaua e în corzi, iar Mirel Rădoi pare bombardat din toate părţile. Echipa n-are rezultate, fanii au părăsit-o, patronul-naş îl critică pe la televizor şi UEFA l-a suspendat pentru că n-are licenţa Pro.

Dincolo de toate aceste lucruri, care n-au cum să nu-i afecteze moralul, Rădoi mai are de luptat şi cu două coşmaruri din activitatea sa fotbalistică, ambele legate de Steaua şi de activitatea în cupele europene.


Dacă despre faptul că acum zece ani, Mirel a contribuit direct la eşecul echipei sale din play-offul Ligii Campionilor, chiar în faţa lui Rosenborg, s-a tot vorbit în ultima perioadă, probabil că puţini ştiu că Rădoi a participat şi la ultima eliminare prematură a Stelei din Europa. Ce-i drept, nu i se poate reproşa nici lui, nici echipei, acel episod, dar el există în memoria antrenorului şi al microbiştilor.


Mirel Rădoi era la Steaua în 2003, ultimul an în care Steaua a capotat pe plan european în fazele incipiente. Sub comanda lui Victor Piţurcă, roş-albaştrii au jucat atunci în Cupa UEFA, fiind eliminaţi în turul doi de Liverpool, la capătul a două confruntări disputate în luna noiembrie. Atunci nu se inventaseră decât grupele Ligii Campionilor, dar steliştii rămân cu amintirea unui parcurs scurt în Europa, în care n-au izbutit decât două calificări, cu Neman Grodno (Belarus) şi cu englezii de la Southampton. Mirel Rădoi a fost implicat direct în acea campanie eşuată, fiind titular în ambele manşe cu Liverpool. De referinţă rămâne egalul din Ghencea (1-1), meci tur disputat în condiţii inumane, într-un noroi uluitor.
Astăzi însă, contra lui Rosenborg, Steaua poate face un pas serios către a 12-a prezenţă consecutivă în grupele unei cupe europene. Campioana României e unică în Europa prin cele 11 calificări la rând în faza grupelor Ligii Campionilor sau Ligii Europa (Cupei UEFA) şi ar fi păcat să nu existe continuitate la acest nivel. Începând din 2004, n-a fost toamnă în care Steaua să nu joace în cupele europene cel puţin până în luna decembrie, atunci când se încheie partidele din grupele competiţiilor menţionate mai sus. An de an, prin cele şase meciuri garantate din grupe, Steaua şi-a măsurat forţele cu echipe din Europei şi a reuşit să aducă bani frumoşi în contul patronului Gigi Becali. Acelaşi patron care acum a început să se dezlănţuie la adresa jucătorilor săi. După Guilherme şi Alcenat, a venit rândul francezului Tade să intre în colimatorul lui Becali, acesta declarând că suferă îngrozitor pentru cei 20.000 de euro pe care îi dă fotbalistului în fiecare lună.

Steaua a întâlnit de patru ori până acum echipe din Norvegia în cupele europene şi doar Rosenborg i-a creeat probleme. În rest, campioana a eliminat pe Valerenga, Molde şi Stromgodset, şi nu oricum, ci cu victorii în ambele manşe. Delegaţia lui Rosenborg a ajuns aseară la Bucureşti cu un lot de 18 jucători,  în care se regăsesc şi câteva noutăţi.  Antrenorul Kare Ingebrigtsen i-a adus şi  pe Ole Selnaes şi Andres Konradsen, care n-au fost în lot la ultimele două meciuri oficiale ale lui Rosenborg. Selnaes, 21 de ani, a lipsit în ultimele două săptămâni fiind accidentat, dar mijlocaşul crescut de Rosenborg e om de bază, fiind titular indiscutabil în primele 18 etape din campionat şi în meciurile precedente din Europa. Konradsen, care are 25 de ani, e ultimul transfer reuşit de vicecampioana Norvegiei, fiind adus acum trei zile de la Rennes.  În echipa Stelei este anunţată revenirea lui Alcenat, care a fost odihnit la ultimele partide, acuzând o stare de oboseală după ce luna trecută a participat la “Gold Cup” cu naţionala statului Haiti.

11 ani la rând în grupele cupelor europene

An     Competiţie   Cum s-a calificat
2004 Cupa UEFA Steaua – ŢSKA Sofia (2-1 şi 2-2)
2005 Cupa UEFA Steaua – Valerenga (3-1 şi 3-0)
2006 Liga Campionilor Steaua – Standard Liege (2-1 şi 2-2)
2007 Liga Campionilor Steaua – BATE Borisov (2-0 şi 2-2)
2008 Liga Campionilor Steaua – Galatasaray (1-0 şi 2-2)
2009 Liga Europa Steaua – St. Patrick's (3-0 şi 2-1)
2010 Liga Europa Steaua – Grasshopper (1-0 şi 0-1, 4-3 la penalty-uri)
2011 Liga Europa Steaua – ŢSKA Sofia (2-0 şi 1-1)
2012 Liga Europa Steaua – Ekranas (3-0 şi 2-0)
2013 Liga Campionilor Steaua – Legia Varşovia (1-1 şi 2-2)
2014 Liga Europa eliminată de Ludogoreţ în play-off-ul Ligii Campionilor
 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani