STEAUA - Maccabi 4-2 Roş-albaştrii şi-au revenit din pumni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steaua

Steaua a renăscut după incidentele de la Ploieşti şi a obţinut prima victorie românească pe „Arena Naţională“. Roş-albaştrii au câştigat cu 4-2 meciul cu Maccabi Haifa, golurile lui Tănase fiind decisive.

Încă sub efectul adrenalinei provocate  de pumnul derbedeului Enache la meciul de duminică, împotriva Petrolului, Steaua a ţâşnit ca un boxer revenit din agonie spre poarta israelienilor. A încasat cu stoicism lovitura primită prin accidentarea lui Gardoş, în minutul 3, şi a trecut la atac, băgându-şi adversarul în corzi.

Atât de hulitul Florin Costea a dat tonul directelor roş-albastre, cu o pasă la firul ierbii care a fost la un pas să se transforme într-un autogol de senzaţie al lui Falach. Croşeul care a înmuiat genunchii fotbaliştilor lui Maccabi a venit însă de la Tatu (13), brazilianul marcând cu capul nestingherit din careu la un corner al lui Brandan, deşi are doar 1,73 metri înălţime. Iar gustul dulcei răzbunări pentru knock-out-ul încasat la Haifa (0-5) se simţea pe buzele lui Ilie Stan, după ce Costea cel mare a punctat în stilul lui Thierry Henry.

Numai că oaspeţii n-au fost chiar sparring-partners, iar repriza la fotbal durează mult mai mult decât cea de la box. În plus, Stanca s-a dovedit mai sigur pe el când vine vorba de lovit huliganii cu picioarele decât la apărat baloane relativ simple. În doar patru minute, portarul roş-albaştrilor a fost învins de Meshumar cu un şut de la marginea careului, ce-i drept şi după ce Nikolici a pierdut stupid mingea la mijlocul terenului, şi de Katan, la un voleu care, fără concursul goalkeeperului stelist, probabil încă s-ar fi chinuit să ajungă în plasă.

Noroc şi valoare pentru Dodel

La 2-2, am avut impresia că voinţa şi determinarea sârbească, insuflată de liderul neoficial Martinovici, nu pot compensa lipsa resurselor. Cu patru jucători de la Steaua II pe bancă, Lupu, Mustaţă, Roşu şi Năstăsie, şi fără Florin Costea, eliminat după un fault tâmpit făcut departe de poartă, Steaua s-a poticnit.

A apărut însă şansa. La o bâlbă generală în careul lui Maccabi, mingea a lovit de două ori bara şi într-un târziu a ajuns la Tănase, care a împins-o cu fruntea în plasă. Noroc chior pentru Dodel, care avea însă să se remarce la final cu un şut fabulos din afara careului, ce a scuturat plasa porţii israelienilor.

Telex

Eroul Martinovici. Novak Martinovici a fost primit ca un erou de fanii stelişti veniţi pe „Arena Naţională" după corecţia aplicată suporterului Petrolului care l-a lovit pe Galamaz. Cei 40.000 de spectatori i-au strigat numele, iar la peluză a fost afişat şi un steag al Serbiei.

Gardoş s-a rupt repede. Prima repriză a meciului a fost una a schimbărilor, ambele echipe efectuând în doar 45 de minute câte două. Primul care a mutat a fost Ilie Stan, care i-a scos în minutele 3 şi 26 pe accidentaţii Gardoş şi Tatu.

Satisfacţie contra Rapidului. Steliştii s-au bucurat la golurile Legiei. Toţi spectatorii prezenţi pe "Arena Naţională"  au aplaudat când crainicul a anunţat că polonezii au marcat împotriva celor de la Rapid.
ll Primul gol european. Florin Costea a marcat primul gol în cupele europene din cariera sa. Atacantul a fost impus de Gigi Becali ca titular, iar acesta i-a răsplătit încrederea patronului. După gol, Costea i-a sărit în braţe lui Ilie Stan. Din păcate pentru el, Costea a fost eliminat în repriza secundă pentru un fault inconştient.

Vamă preşedinte. Gigi Becali a declarat că intenţionează să-l numească preşedinte la Steaua pe Dinu Gheorghe. "El mai are ofertă şi de la Dinamo, dar sper să aleagă Steaua. Fanii n-au nimic cu el. E profesionist şi ştie meserie", a declarat Becali. Ilie Stan în tribună. Steliştii au terminat fără antrenor pe banca de rezerve. Ilie Stan a fost eliminat în minutul 67 pentru proteste la adresa arbitrului.

Steaua 4
Stanca - Martinovici, Gardoş (Rusescu 3), Geraldo Alves, Latovlevici - M. Costea, Bourceanu, Brandan, Tănase - Tatu (Nikolici 26), Fl. Costea. Antrenor: Ilie Stan

Maccabi Haifa 2
Davidovitch - Meshumar, Buljat, Falach, Twatha - Vered (Yampolsky 33), Yahaya, Boccoli (Dvalishvili 37), Golasa - Amasha, Katan. Antrenor: Elisha Levi
Goluri: Tatu 13, Fl. Costea 28, Tănase 64, 84/ Meshumar 36, Katan 40
Eliminaţi: Fl. Costea 62, Ilie Stan 67
Stadion „Arena Naţională": 40.000
Arbitru: Kevin Blom (Olanda)

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare