Steaua - Livingston 4-1: campioana României a câştigat un amical cu fluctuaţii ciudate de cote la pariuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primul test din stagiul de pregătire din Anglia, roş-albaştrii au trecut de formaţia care, în sezonul trecut, s-a clasat pe locul 4 în liga secundă din Scoţia. Partida a avut o desfăşurare bizară.

0-0 cu Rubin Kazan  (locul 6 la ultima ediţie de campionat din Rusia) şi 0-1 cu Videoton (vicecampioana Ungariei). Cu aceste două rezultate, Steaua a plecat din Austria, unde a efectuat primul stagiul al verii. Şi cu un mare semn de întrebare: cine va fi responsabil cu golurile, după plecarea lui Rusescu la Sevilla? Răspunsul a venit, parţial, duminică seară, în primul amical din cantonamentul din Anglia.

Ce s-a întâmplat?

Chiar dacă a întâlnit un adversar modest, Steaua a fost condusă încă din minutul 3! Nervos, Laurenţiu Reghecampf a făcut prima schimbare un minut mai târziu, înlocuindu-l pe Pârvulescu cu Latovlevici! 

Nu numai golul scoţienilor a surprins, ci şi modul în care cotele partidei au evoluat în secţiunea live. La un moment dat, la 1-0 pentru Livingston, undeva în minutul 30, Steaua avea o cotă de 1.85 la victorie. Apoi, brusc, cota a scăzut la 1.35! La câteva minute după această schimbare care, de obicei, indică faptul că s-a pariat masiv pe un rezultat - în cazul de faţă pe victoria Stelei - bucureştenii au început să marcheze pe bandă.

Mihai Costea l-a driblat pe portarul advers şi a făcut 1-1 (37), iar până la pauză, românii au trecut în avantaj, după ce Gabi Iancu a punctat printr-o lovitură liberă (43). După pauză, pe teren a existat o singură echipă: Steaua. S-a făcut 3-1 după o eroare în defensiva celor de la Livingston, soldat cu un autogol (48), iar Mihai Costea a reuşit „dubla“, profitând de o altă gafă a scoţienilor (57).

S-a terminat 4-1, iar Steaua a încheiat meciul în zece oameni, după ce Cristi Tănase a fost eliminat (76).

Următoarele amicale ale Stelei în Anglia sunt cu Notts County (2 iulie) şi cu Sheffield Wednesday (6 iulie). Apoi campioana revine în ţară pentru a juca Supercupa României cu Petrolul, la „Arena Naţională“, la 10 iulie.

Steaua cu Livingston: Tătăruşanu - Răpă, Gardoş, D. Bratu, Pârvulescu - Prepeliţă, Răduţ - Ad. Popa, N. Stanciu, Iancu - M. Costea

Au mai jucat: Latovlevici, Tănase, Niţă, Chiricheş

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert