Stângă: "Singurii care au crezut în această calificare au fost băieţii"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul echipei naţionale de handbal masculin a României, Vasile Stângă, a declarat, duminică, la sosirea la Bucureşti, că singurii care au mai crezut în calificarea "tricolorilor" la Campionatul Mondial au fost jucătorii.

"E mult mai frumos cu emoţii. Eu nu am dat peste nas nimănui, cred că băieţii au făcut-o. Singurii care au crezut în această calificare au fost băieţii şi grupul nostru. Am mers acolo cu multă încredere. Am studiat foarte bine echipa Rusiei, ne-am pregătit bine şi ne-au ieşit toate aspectele pe care le-am discutat. Cred că am realizat surpriza surprizelor, pentru că nimeni nu se aştepta să învingem Rusia într-o asemenea manieră şi mai ales la ei acasă", a spus Stângă.

Tehnicianul a afirmat că îşi doreşte ca echipa masculină a României să ajungă la nivelul celei feminine.

"Băieţii au dovedit că sunt fantastici. S-au adunat şi s-au concentrat în aceste momente grele şi au format o adevărată echipă. Sper ca această formulă să fie la începutul unui drum foarte bun. Noi vrem să-i învăţăm pe băieţi că trebuie să mergem la câştig în fiecare meci, indiferent de adversar. Avem o echipă frumoasă, formată din mulţi băieţi tineri, care au evoluat foarte mult timp împreună. Sperăm să le facem concurenţă şi fetelor. Pe vremea mea, fetele nu existau, iar acum ele sunt mult mai sus. Vrem să ajungem şi noi ca ele", a adăugat Vasile Stângă.

Reprezentativa de handbal masculin a României s-a calificat la Campionatul Mondial din 2011, după ce a învins, sâmbătă, în deplasare, selecţionata Rusiei, cu scorul de 37-32 (16-13), în manşa retur a barajului, după ce în tur pierduse cu scorul de 28-32.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat