Stan Wawrinka și-a anunțat retragerea din tenis la 40 de ani. Elvețianul a oferit momente magice în circuitul masculin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elvețianul Stanislas Wawrinnka, în vârstă de 40 de ani, a anunțat astăzi pe rețelele de socializare că se va retrage din tenis: „2026 va fi ultimul meu an. Vreau să vă văd pe toți în jurul lumii pentru ultima dată”. Stan renunță la tenis cu trei turnee de Grand Slam în palmares și lasă în urmă amintirea unui rever sublim, cu o singură mână.

Stan a câștigat la Roland Garros FOTO EPA

Stan Wawrinka, prezent în acest an la turneul de la București, a ajuns la ultimul său dans. Jucătorul de tenis elvețian în vârstă de 40 de ani a anunțat pe rețelele de socializare că 2026 este ultimul an când va putea fi văzut în acțiune în circuitul masculin.

O ultimă împingere, toate cărțile au nevoie de un final. Acum este timpul să scriu capitolul final al carierei mele profesioniste de tenis. 2026 va fi ultimul meu an în circuit”, a scris Wawrinka pe rețelele de socializare.

Vise și pasiune - acestea sunt caracteristicile care mi-au modelat călătoria. Încă vreau să-mi depășesc limitele și să termin călătoria în cel mai bun mod posibil. Încă am vise în acest sport. Am apreciat fiecare aspect al tenisului, în special emoția pe care o simt jucând în fața fanilor. Vreau să vă văd pe toți pentru ultima dată, peste tot în lume”, spus Stan „The Man”.

Fostul număr 3 mondial nu a mai fost competitiv de ceva timp, dar Wawrinka este un jucător care le-a dăruit fanilor din întreaga lume unul dintre cele mai mari cinci reveruri (cu o singură mână) din istoria tenisului și unele dintre cele mai palpitante meciuri din ultimii 15 ani.

Stan a câștigat 3 turnee majore, trecând în finale de Novak Djokovic (de două ori) și Rafael Nadal (o dată). Sârbul a fost învins, sau mai degrabă zdrobit, la Roland Garros în 2015 și la US Open în 2016, spaniolul a fost măturat la Australian Open în 2014.

Are și o medalie de aur olimpică la dublu cu Roger Federer, la Beijing în 2008, și o Cupă Davis cu Elveția, în 2014. Wawrinka nu a stat în umbra marelui Federer și nu a fost un campion al consecvenței, dar în perioada sa de vârf a avut puțini egali, mai ales când vine vorba despre reverul său, o lovitură de o frumusețe sublimă și o eficacitate extraordinară. Saltul de calitate al lui Stan a fost posibil datorită antrenorului Magnus Norman, care i-a rafinat forehand-ul (lovitura a devenit aproape la fel de solidă ca reverul) și serviciul.

Primele semne în acest sens au fost văzute în 2013, când l-a forțat pe Novak Djokovic la un set cinci în Australia, într-unul dintre cele mai mari meciuri pe care arena Rod Laver le-a văzut vreodată. În 2014, Stan i-a adus lui Nole prima sa înfrângere la Melbourne, după trei ani de dominație absolută.

În ultimii ani, accidentările grave și vârsta înaintată i-au marcat cariera, care a intrat inevitabil într-o spirală descendentă. În prezent, Wawrinka este pe locul 157 ATP. Din tenis a adunat suma de 37.792.029 de dolari.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie