Squilacci a sărit să-l bată pe Dan Petrescu - Revista presei sportive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa sportivă de astăzi scrie despre finalul partidei Urziceni - Sevilla, părerea lui Stoichiţă despre suporterii stelişti sau declaraţiile lui Mihai Stoica despre realizarea echipei pe care o manageriază. Printre alte subiecte, Sorina Plăcintă este încântată de lucrul cu oamenii, iar Gigi Becali pregăteşte un nou antrenor la Steaua.

Squilacci a sărit să-l bată pe Dan Petrescu. Finalul partidei l-a găsit pe Dan Petrescu făcându-şi încontinuu cruci şi ţipând la fiecare fază către centralul norvegian Ovrebo. O accidentare a lui Bilaşco a fost contestată de ialomiţeni, pentru că fundaşul Sanchez nu a dat mingea afară, ca o dovadă de fairplay. Imediat, Petrescu s-a îndreptat către banca de rezerve a spaniolilor şi le-a arătat acestora obrazul. Nervoşi, câţiva jucători ai Sevillei, în frunte cu Squilacci, au sărit la bătaie, însă intervenţia arbitrului de rezervă a domolit scandalul, scrie ProSport.

Mihai Stoichiţă: "Sunt nişte intruşi!". Tehnicianul i-a atacat dur pe fanii Stelei, despre care spune că "sunt indivizi care n-au trecut pe la şcoală". Tensiunea în Ghencea creşte de la zi la zi, iar eşecul de la Ploieşti a detonat din nou bomba cu ceas pe care stăteau deja de luni bune cei din club şi cei din tribune. Mihai Stoichiţă a reacţionat violent împotriva celor 500 de suporteri stelişti care luni seară au mers la meciul cu Astra şi l-au contestat, solicitându-i demisia, notează Gazeta Sporturilor.

Mihai Stoica: "Am inventat visul românesc!". Managerul campioanei spune că performanţa Unirii este cea mai importantă a fotbalului românesc din ultima perioadă. "Ani de zile am vorbit de american dream, acum putem vorbi de visul românesc. Este o performanţă extraordinară să baţi o echipă din prima urnă valorică. Merită felicitaţi băietii", a declarat Mihai Stoica, citat de Sport.ro.

Sorina Plăcintă: "Toată viaţa mi-a plăcut să lucrez cu oamenii". Ministrul Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă, a fost invitată la Sport Total FM. "Toată viaţa mi-a plăcut să lucrez cu oamenii. Am avut performanţe, în felul meu, lucrând cu ei, am învăţat de la echipă, iar lucrând cu tinerii îţi menţii spiritul tânăr. Cei tineri întotdeauna au curajul să te înfrunte, să-ţi spună lucruri la care nu te-ai gândit, soluţii la care n-ai fi visat. Referitor la acest minister pentru mine a fost o extraordinară surpriză şi binecuvântare să pot lucra aici, să învăţ atât de multe, să lucrez cu oameni atât de corecţi care când îţi spun un lucru este cel gândit, nu cel manipulat", a spus  Plăcintă despre posibilitatea de a lucra cu tinerii.

Gigi Becali pregăteşte un nou antrenor la Steaua. Deşi presa din "Cizmă" a vehiculat posibilitatea ca Walter Zenga să revină la Steaua după ce a fost demis de la Palermo, tehnicianul italian nu va ajunge din nou în Ghencea! După înfrângerea de la Ploieşti, cu Astra, Gigi Becali a pus tunurile atât pe jucători, cât şi pe Mihai Stoichiţă, căruia nu s-a sfiit să-i dea câteva sfaturi preţioase. "Lippi" nu mai are viaţă lungă în Ghencea, iar ProSport a aflat cine va fi noul antrenor al Stelei, potrivit ProSport.

Bună dimineaţa!

Mai multe pentru tine:
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut