Sportul Studenţesc, exclusă din liga a II-a pentru o datorie de aproape 10.000 de lei. Una dintre cele mai vechi echipe din România e la un pas de desfiinţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Şiman (dreapta) a preluat-o pe Sportul Studenţesc în 1999, iar în 2013 e gata să o îngroape. FOTO: Răzvan Păsărică

Probleme peste probleme la Sportul Studenţesc, şi toate de natură financiară. Astăzi, FRF a exclus echipa bucureşteană din liga a II-a, după ce n-a plătit o datorie mai veche, în valoare de aproape 10.000 de lei.

În iunie, potrivit unei decizii a a Comisiei de Disciplină a FRF, Sportul Studenţesc fusese obligată să plătească cheltuielile de organizare la partida cu Rapid CFR Suceava. Era vorba în primul rând de cheltuielile de deplasarea, cazarea şi masa echipei din Suceava, în valoare de 9.474 de lei. Suma n-a fost plătită până astăzi, iar “alb-negrii” nu au fost programaţi pentru acest motiv în primele două etape din liga a II-A. 

Potrivit regulamentelor, neprogramarea timp de două etape consecutive aduce automat retrogradarea, decizie anunţată astăzi de către FRF, organizatoarea competiţiei în liga secundă.  

"În baza art. 79.9, coroborat cu art. 42.3 din Regulamentul Disciplinar, se hotărăşte excluderea echipei de Liga a II-a, seria I, a SC FC Sportul Studenţesc SA şi retrogradarea ei, aceasta urmând să participe în anul competiţional următor în campionatul categoriei inferioare, respectiv în Liga a III-a a Campionatului Naţional organizat de Federaţia Română de Fotbal. În baza art. 79.9, coroborat cu art. 42.3 din Regulamentul Disciplinar, se sancţionează cu excluderea din competiţie şi retrogradarea echipelor de juniori A şi B ale clubului Sportul Studenţesc, urmând ca acestea să participe în anul competiţional următor în campionatul categoriei inferioare", se arată într-un comunicat al FRF.

Clubul din Regie are drept de recurs la decizie, în următoarele zile. 

În ultimele luni, jucătorii de la Sportul Studenţesc şi-au depus memorii şi au devenit liberi de contract, din cauza faptului că nu le-au fost plătite salariile.  

N-au lipsit nici violenţele fizice, după ce patronul Şiman şi mijlocaşul Dacian Varga s-au contrat chiar în incinta FRF. 

1916 este anul înfiinţării Sportului Studenţesc (pe atunci sub denumirea de Sporting Club Universitar Studenţesc)

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?