Sportul românesc se grăbeşte spre vaccinare: Ministrul şi-a luat prima doză. Fotbalul se revoltă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edaurd Novak, fotografie din momentul în care şi-a primit prima doză de vaccin împotriva COVID-19

După ce sportivii olimpici şi stafful lor au fost incluşi în a doua etapă, Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a reacţionat, spunând că la fel ar trebui să se întâmple şi cu toţi cei care activează în primul eşalon.

Sportivii de performanţă nu se încadrează în nicio categorie de risc, însă, după ultima decizie a Guvernului, ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a anunţat includerea componenţilor loturilor olimpice şi membri staffurilor tehnice în etapa a doua a campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19. În această etapă, intră şi populaţia cu grad de risc şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale.

De fapt, Eduard Novak s-a şi vaccinat, astăzi, la Spitalul Militar din Capitală. După ce şi-a primit prima doză, ciclistul a avut un mesaj public:

*În calitate de ministru al Tineretului şi Sportului, dar şi de sportiv, îi încurajez pe toţi cetăţenii, tineri şi sportivi, dar nu numai, să se înregistreze pentru vaccinare şi să se imunizeze, imediat ce vor avea această ocazie, să îi îndemne pe cei apropiaţi să facă acelaşi lucru, dar şi să conştientizeze importanţa acestui gest.

*Trebuie să fim responsabili pentru noi înşine, pentru cei din jurul nostru, să transformăm anul 2021 într-unul al speranţei, al revenirii la normalitate.

*Putem învinge pandemia, dacă suntem uniţi, dacă suntem mai atenţi la sănătatea noastră în general. Să fim atenţi la modul în care ne alimentăm, să facem mişcare, să căutăm să avem o formă fizică şi mentală cât mai bună, astfel încât orice impas medical să fie, pe viitor, mai uşor de depăşit!

Vaccinarea sportivilor olimpici, catalogată drept „o mare reuşită“

La scurt timp după declaraţiile oferite de Eduard Novak, Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) a publicat un comunicat în care a anunţat, în mod oficial, includerea sportivilor olimpici, în etapa a doua a vaccinării împotriva COVID-19:

*Sportivii din loturile naţionale şi olimpice, precum şi cei calificaţi individual la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie - 8 august), dar şi membrii staffului acestora, vor fi vaccinaţi în etapa a doua a campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19.

*Ministerul Tineretului şi Sportului marchează o mare reuşită şi vine cu o veste bună, aşteptată de toată lumea sportului românesc: sportivii din loturile naţionale şi olimpice, precum şi cei calificaţi individual la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar şi membrii staff-ului acestora, vor fi vaccinaţi în etapa a doua a campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, cea care include populaţia cu grad de risc şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale. 

*Această măsură a fost aprobată în cadrul şedinţei de guvern de astăzi şi vine ca urmare a necesităţii ca evenimentele sportive din acest an, cel mai important fiind reprezentat de Jocurile Olimpice, dar şi pregătirea sportivilor în vederea participării la acestea, să se desfăşoare cu riscuri minime, din punct de vedere al securităţii sanitare.

Secretarul general al LPF, reacţie pe Facebook

Văzând cum sportivii olimpici au prioritate la vaccinare, secretarul general al Ligii Profesionistă de Fotbal, Justin Ştefan (foto), a cerut acelaşi lucru şi pentru cei care activează în primul eşalon fotbalistic al ţării.

„După mintea mea, nu se poate crea o discriminare între sportivii care participa la JO şi cei care nu au reuşit aceasta performanta. Având în vedere precedentul creat, mâine (n.r. - astăzi) vom solicita Guvernului României ca toţi fotbaliştii din L1 şi stafful tehnic al cluburilor sa beneficieze de acelaşi tratament. Cred ca si organizaţiile care reprezinta alte sporturi ar trebui sa solicite acelaşi lucru“, a scris Justin Ştefan, marţi seară, pe contul său de Facebook.

Mai multe pentru tine:
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid