Speranţe pentru JO 2012: "Fabrica" de campioane din atletism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii ani, atletismul românesc a înregistrat rezultate foarte bune la competiţiile mondiale şi europene rezervate juniorilor. Campioană în Canada, la 800 de metri, Mirela Lavric nu e singura speranţă a României pentru ediţiile viitoare ale Jocurilor Olimpice.

În ultimii 50 de ani, ţara noastră a avut mai mereu medaliaţi la concursurile majore de atletism. Pe lista campionilor s-au aflat Iolanda Balaş, Lia Manoliu, Viorica Viscopoleanu, Doina Melinte, Maricica Puică, Anişoara Cuşmir, Vali Ionescu, Paula Ivan şi Gabi Szabo. După o perioadă de recul, în care doar Nicoleta Grasu şi Constantina Diţă au strălucit la nivel înalt, iată că se remarcă tot mai des reprezentantele tinerei generaţii.

VEZI LISTA ATLEŢILOR CARE VOR PARTICIPA LA CE DE SENIORI

Mirela Lavric a obţinut al treilea aur la CM

Lavric, noua perlă a României

Cu toate că are doar 19 ani, Mirela Lavric deţine deja un palmares impresionant la junioare. Remarcată la Campionatul Mondial de juniori I din 2008, când a câştigat finala la 800 de metri, ea a confirmat mai apoi, de fiecare dată (cucerise unul la cadeţi, cu un an înainte). Iar reuşita din Canada  n-a mai mirat pe nimeni. "Mirela a controlat tactic seriile şi finala. Nu-i este frică de nimeni", ne-a mărturisit Traian Badea, şeful delegaţiei noastre la CM de juniori de la Moncton.
Având dublă legitimare - CSŞ Vaslui - Dinamo Bucureşti, Mirela Lavric va participa mâine seară la 4x400 de metri. Marţi ea va ajunge la Amsterdam, de unde va pleca la Barcelona, unde va participa în acceaşi probă, însă la Europenele de senioare (va concura alături de Bianca Răzor, Adelina Pastor şi Angela Moroşanu).

Nicoleta Grasu, locul 2 în proba de aruncarea discului, la Paris

Moroşanu, locul 3 la Gateshead în Liga de Diamant

Marian Oprea a câştigat concursul de la Sofia

Bianca Răzor va împlini 16 ani în 8 august


Medaliată cu bronz în proba de 400 metri, la CM de juniori I de la Moncton (Canada), sportiva clujeană va împlini 16 ani în 8 august. "A început cu alergări e distanţe lungi, iar din această primăvară a trecut la 400 de metri. Are o mare uşurinţă în a concura. Ca şi Mirela, Bianca este inteligentă. Gândeşte foarte bine cursele", ne-a prezentat-o secretarul federal Traian Badea, şeful delegaţiei României la competiţia din Canada.
Legitimată la CSŞ Viitorul Cluj, Bianca Răzor a debutat în acest an la competiţiile de seniori deşi este cadetă! De altfel, ea a fost inclusă în lotul României pentru Campionatul European ce va avea loc săptămâna ce vine, în Barcelona.



Ancuţa Bobocel, al 7-lea timp în Europa


Legitimată la Dinamo şi CSM Drobeta Tr. Severin, Ancuţa Bobocel (22 de ani) va participa la CE din Spania în proba de 3.000 metri obstacole. "Am avut un sezon bun. Cu 9 minute şi 34 de secunde. E un timp bun. Am alergat la Grand Prix-ul de la Oslo, din Diamond League. Sunt a şaptea în Europa cu acest timp. Sper să alerg mult mai bine şi să fac un record personal", ne-a declarat sportiva care a câştigat titlul naţional. "Nu m-a interesat timpul, ci să-mi iasă bine obstacolele", ne-a declarat sportiva sâmbăta trecută.
Eleva antrenorului Marin Istrate are un palmares deosebit. A fost dublă vicecampioana mondială de juniori 1 la 3.000 m obstacole (2004, 2006), medaliată cu argint la Europenele de juniori 2 (2003, 2.000 m obst.) şi de juniori 1 (2005, 3.000 m obst.), multiplă medaliata la CE de cros – juniori (2004, locul II – individual, locul I cu echipa, 2005, locul I – individual, locul II cu echipa, 2006, locul III - individual, locul III cu echipa).

Andreea Ogrăzeanu va participa şi la 100 m


Caliticată deja în proba de 200 de metri, pentru Europene, Andreea Ogrăzeanu şi-a făcut baremul şi la "sută" (11,59 s). Sportiva cu dublă legitimare (CSM Alexandria / Farul Constanţa) a declarat pentru "Adevărul" atleta care este studentă la educaţie fizică, în Târgovişte: "Obiectivul meu pentru Barcelona este un loc în finală şi, dacă se poate, un record personal. Este o perioadă dificilă pentru că trec de la junioare la tineret, însă sper să mă descurc. Îmi place ceea ce fac şi mă bucură atunci când câştig un concurs".
Cu toate că participă la probele de sprint, în care România nu a excelat şi unde concurenţa atletelor din Africa este foarte mare, eleva antrenoarei Cristina Manea a reuşit câteva rezultate notabile în scurta ei carieră. Anul trecut, la Novi Sad, a devenit campioană europeană de junioare I la 200 m, iar în 2007, şi a cucerit "bronzul" la 100 de metri, iar în 2007, la Ostrava, a ocupat locul 5 la sută în cadrul CM de juniori II.



Bianca Perie, patru titluri mondiale la junioare!

Născută la Roman, în 1 iunie 1990, legitimată la SC Bacău, eleva Lucicăi Cucos a reuşit o performanţă unică în atletism, şi anume să câştige patru titluri de campioană mondială: două la cadete şi tot atâtea la junioare I! Toate într-o probă extrem de tehnică, cea de aruncarea ciocanului, una care presupune experienţă. Mai mult decât atât, Bianca a reuşit să îşi facă baremul pentru Jocurile Olimpice de la Beijing 2008 şi pentru Mondialele de la Berlin, de anul trecut.
Participantă la CN rezervate cadetelor, la Bucureşti, în urmă cu două săptămâni - în afara concursului -, Bianca a reuşit şi cea mai bună aruncare din carieră: 70,09 metri. Pentru Barcelona tânăra atletă îşi propune să se apropie de 71 de metri, respectiv o clasare între primele 10 sportive ale continentului, însă la senioare.



Maria Negoiţă vrea "podium" la Europene

Pregătită de tatăl ei, Dumitru Negoiţă, un fost performer în aceeaşi probă de aruncarea suliţei, Maria (23 de ani) a reuşit anul trecut, la Mondialele de la Berlin, să obţină o merituoasă clasare în Top 10. Tot în 2009, ea a relizat şi cel mai bun rezultat din carieră (62,20 metri). Clasată pe locul 4 la CE de juniori I, Maria Negoiţă şi-a propus un obiectiv ambiţios pentru Europenele de seniori ce vor avea loc pe Stadionul Olimpic din Barcelona: clasarea pe podium. Născută la Ploieşti, ea are dublă legitimare: Petrolul - Dinamo Bucureşti.

Cristina Bujin a revenit după şase luni de pauză


Socotită o speranţă a atletismului românesc - a ocupat locul 7 la CM de seniori de anul trecut -, Cristina Bujin (22 de ani) nu a reuşit să-şi facă baremul pentru Europene în proba de triplusalt (a sărit 13,62 m). "Mi-am reluat antrenamentele de doar două luni. Am avut un soi de hepatita A şi am stat departe de stadion o jumătate de an. Acum nu-mi rămâne decât să mă pregătesc pentru sezonul de sală, de la iarnă", ne-a declarat sportiva care a terminat facultatea cu 10 şi s-a înscris la Masterat.
Ca junioară, atleta legitimată la Farul Constanţa şi Dinamo a cucerit medalia de bronz la CM şi la CE în 2005, repetând performanţa la Europenele din 2007.

CITIŢI DESPRE POMPIERUL CARE ESTE CAMPION NAŢIONAL LA ÎNĂLŢIME

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid