Spania, premieră incredibilă după 35 de ani: Ce a reuşit la Euro 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luis Enrique, selecţioner Spania

Naţionala pregătită de Luis Enrique a pornit în tuneul final, cu două rezultate dezolante: 0-0 cu Suedia şi 1-1 cu Polonia. Acum, ibericii au zece goluri, în ultimele două partide! Contra Croaţiei însă, în optimi, au „tremurat“ serios pentru calificare.

*Pentru prima dată după 35 de ani, Spania a reuşit să întoarcă scorul pentru a obţine calificarea într-un meci eliminatoriu la un turneu final. Ultima dată, ibericii realizaseră o asemenea performanţă, în optimile Mondialului din 1986. Atunci, Daneamrca a condus cu 1-0, dar Spania s-a impus cu 5-1.

*Spania e prima echipă din toată istoria Campionatelor Europene care marchează cinci goluri, în două partide succesive. 

*Dani Olmo (Spania) a devenit primul fotbalist care a furnizat două pase de gol, în prelungirile unui meci, la un Euro.

*Pentru prima dată în istoria de 101 ani a naţionalei Spaniei, această echipă a marcat de două ori, în reprizele adiţionale.

*Până luni seară, Spania nu încasase mai mult de două goluri într-un meci de la 15 noiembrie 2018 încoace. Adică, de la un meci pierdut în faţa Croaţiei, la Zagreb, în Liga Naţiunilor, scor 2-3.

Căderea granzilor

Din sferturile Euro 2020 vor lipsi: campioana mondială, Franţa, vicecampioana mondială, Croaţia, deţinătoarea trofeului continental, Portugalia, dar şi vicecampioana europeană, aceeaşi echipă a Franţei.

Euro 2020, tabloul optimilor

Sâmbătă

*Amsterdam: Ţara Galilor - Danemarca 0-4

*Londra: Italia - Austria 2-1 (după prelungiri)

Duminică

*Budapesta: Olanda - Cehia 0-2

*Sevilla: Belgia - Portugalia 1-0

Luni

*Copenhaga: Croaţia - Spania 3-5 (după prelungiri)

*Bucureşti: Franţa - Elveţia 3-3 (4-5 după loviturile de departajare)

Ieri

*Londra: Anglia - Germania 2-0

*Glasgow: Suedia - Ucraina 1-2 (după prelungiri)

Tabloul sferturilor

*2 iulie, St. Petersburg, ora 19.00: Elveţia - Spania

*2 iulie, Munchen, ora 22.00: Belgia - Italia

*3 iulie, Baku, ora 19.00: Cehia - Danemarca

*3 iulie, Roma, ora 22.00: Ucraina - Anglia

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente