Şovre, pus la zid de şeful arbitrilor UEFA, tras pe linie moarte în România: Prima decizie în cazul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asistentul de 48 de ani, ecuson FIFA din 2005, încheie acest sezon, în genunchi, după ce a ajuns în centrul unor scandaluri de proporţii, în două partide din Liga Campionilor.

Octavian Şovre a fost implicat atât în partida controversată din 8 decembrie, PSG - Istanbul Başakşehir, întreruptă în minutul 15 şi reluată a doua zi fără brigada din România, cât şi în scandalul autografului, pornit acum, după meciul City - Dortmund (2-1).

Dacă prima dată, orădeanul a scăpat doar cu un avertisment din partea UEFA, pentru că a folosit apelativul „ăla negru“, la fel ca şi colegul său Sebastian Colţescu, de această dată, e exclus ca Şovre să scape atât de uşor. Pentru că deja sunt semnale tot mai puternice că cei de la UEFA au luat foc, după ce au văzut imaginile cu Şovre, luând autograful lui Erling Haaland, precum un copil (captură, jos).

Chiar dacă, ulterior, a apărut povestea din presa românească, cum că Şovre a făcut acest gest, în scop umanitar, această variantă nu i-a sensiblizat pe cei de la UEFA. Şi nici pe oamenii care conduc Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) din România.

După ce presa britanică a scris că UEFA pregăteşte suspendarea lui Şovre, şi şeful arbitrilor europeni, Roberto Rosetti, l-a condamnat pe Şovre, printr-un e-mail trimis la solicitarea celor de la Sky Sports, care au cerut o reacţie după episodul cu Haaland.

Iar astăzi, le-a venit rândul celor de la CCA să treacă la acţiuni: Octavian Şovre a fost scos din brigada care a fost delegată la derby-ul etapei, Craiova - CFR Cluj. Potrivit gsp.ro, Şovre a fost înlocuit cu  Radu Ghinguleac!

Ce a scris şeful arbitrilor UEFA despre gestul lui Şovre?

*Sunteţi responsabili pentru comportamentul vostru şi al membrilor echipei voastre atunci când acţionaţi în numele UEFA. UEFA s-a străduit să fiţi respectaţi la fel de mult ca jucătorii, iar voi aţi contribuit la asta prin felul în care vă prezentaţi: atletic, impunător, respectuos şi profesionist. 

*Dacă vreţi să fiţi respectaţi la fel de mult precum jucătorii, de ce le-aţi cere autograful sau tricoul? Ei vi le cer vouă? 

*Este pur şi simplu inacceptabil, o chestiune de demnitate şi nu trebuie să uitaţi de toate camerele TV de la meciurile UEFA - ele nu ratează nimic.

CITEŞTE ŞI:

Octavian Şovre, primele declaraţii după ce a ajuns un caz în fotbalul mondial: „Am 250 de autografe“

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă