Sorana Cîrstea, meci agonizant la US Open. Frustrare după trei ore de luptă contra favoritei numărul 11 a turneului

0
Publicat:

Sorana Cîrstea a fost nevoită se se oprească în turul 2 la US Open, după o luptă fantastică împotriva Karolinei Muchova, favorita nr. 11 de la Flushing Meadows. Românca a încercat din răsputeri să obțină a 9-a victorie consecutivă în circuitul WTA, dar nu a putut să o răpune pe sportiva din Cehia, prizând cu scorul de 6-7 (0), 7-6 (3), 4-6, după 3 ore de joc.

Sorana Cîrstea, învinsă la US Open, după o luptă crâncenă. Foto EPA EFE

Jucătoarea noastră a început bine partida, distanțându-se la 4-1. Cehoaica a revenit, preluând conducerea, cu 5-4 și servind pentru set. Românca nu s-a lăsat, a făcut atunci un break și a trimis setul în tie-break. Acolo nu a mai avut nicio șansă, Muchova împunându-se cu 7-0 .

Setul 2 a însemnat un nou maraton al celor două jucătoare de tenis. Sorana Cîrstea a luat un break avans, pe care și l-a menținut până la 5-4, servind pentru set. Însă cehoaica a câștigat pe serviciul româncei, astfel că partea a doua a meciului a avut nevoie iar de tie-break. Mult mai concentrată, Sori s-a impus cu 7-3 și a împins partida în decisiv.

A cedat în decisiv

În setul 3, Karolina Muchova a început cu un break, a făcut rapid 2-0 pe tabelă, dar românca a luptat ca o leoaică. A anulat șase mingi de break ale adversarei, câștigând un game-maraton pentru a se apropia la 1-2. Ba mai mult, Sorana a reușit să egaleze la 3, însă a cedat apoi două game-uri la rând. Favorita nr. 11 de la Flushing Meadows s-a impus până la urmă cu 6-4, obținând calificarea pentru a treia oară la rând în turul 3 la US Open, unde la ultimele două ediții a ajuns până în semifinale.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”