Sorana Cîrstea, eliminată în turul al treilea al Australian Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE

Sorana Cîrstea, locul 68 WTA, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 6-2, 6-4, de Marketa Vondrousova din Cehia, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 19, în turul al treilea al Australian Open.

Sorana Cîrstea a abordat în meciul de pe Margaret Court Arena un stil de tenis rapid, riscant, cu gândul de a încheia repede punctele. A fost ofensivă, a făcut pasul către fileu şi a căutat mai mereu reverul adversarei. Tactica a fost falimentară, întâi pentru că românca a greşit mult, mai ales cu reverul, apoi pentru că, la rândul ei, stângacea Vondrousova nu prea a ratat cu backhand-ul.

Sportiva cehă a jucat în nota sa obişnuită, cu servicii foarte bine plasate, cu retururi aprige şi cu o defensivă solidă, care se poate transforma oricând în contraatac. Vondrousova a acceptat tenisul rapid, dar a răspuns cu precizie în lovituri. Ea a adus-o pe Cîrstea la fileu cu scurte, apoi a pasat-o şi lobat-o cu uşurinţă.

Primul set a fost echilibrat până la 2-2, scor de la care Cîrstea i-a făcut cadou rivalei trei ghemuri, dintre care două break-uri. La 2-5, jucătoarea din Târgovişte a avut ea prima minge de break, pe care a ratat-o, apoi finalista ediţiei 2019 a French Open a încheiat setul, cu 6-2, după 28 de minute.

În setul al doilea, Sorana Cîrstea şi-a mai domolit avântul autodistrugător, a intrat în schimburi mai lungi, a construit punctele mai bine, dar tot nu a avut răbdare şi a încercat să puncteze decisiv, cu lovituri neinspirate însă. 

Jucătoarea română de 30 de ani şi-a pierdut serviciul în ghemul al treilea şi Vondrousova a condus cu 3-1 şi 4-2. De la acest scor, Cîrstea a început să simtă mai bine dimensiunile terenului şi înălţimea fileului, astfel că a pus în joc un tenis superior. Ea a câştigat pentru prima dată două ghemuri la rând, apoi a avut patru mingi de 5-4, ratate cu uşurinţă.

Vondrousova a făcut rebreak, dar în ghemul următor a fost la un pas să-şi piardă serviciul. Cîrstea a avut "la mână" două mingi facile, una de 5-5 şi alta de a reveni în avantaj şi le-a rispit cum a făcut-o de multe ori în acest meci. Sportiva de 21 de ani a închis apoi meciul cu 6-4, după o oră şi 25 de minute de joc.

Chiar dacă a fost aproape de Vondrousova la capitolul lovituri direct câştigătoare (19 - 20), Sorana Cîrstea a fost învinsă de numeroasele erori neforţate comise, 38, faţă de numai 17 jucătoarea cehă. 

Marketa Vondrousova aşteaptă meciul Su-Wei Hsieh (Taiwan), locul 71 WTA - Sara Errani (Italia), locul 134 WTA, venită din calificări, pentru a-şi cunoaşte viitoarea adversară.

Calificarea în turul al treilea este recompensată cu un premiu de 215.000 de dolari australieni (137.000 de euro) şi cu 130 puncte WTA. Pentru optimi, premiul este de 320.000 de dolari australieni (204.000 de euro) şi 240 de puncte WTA.

Singura româncă rămasă pe tabloul de simplu este Simona Halep, locul 2 WTA, care va evolua, tot vineri şi tot în turul al treilea, cu rusoaica Veronika Kudermetova, locul 36 WTA şi cap de serie numărul 32.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”