Sorana Cîrstea a încheiat în forţă calificările de la Dubai şi i s-a alăturat Simonei Halep pe tabloul principal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea (70 WTA) s-a calificat, luni dimineaţă, pe tabloul principal de la Dubai, trecând în ultima rundă a calificărilor de spaniola Carla Suarez Navarro, scor 6-2, 1-6, 6-4. Jucătoarea în vârstă de 29 de ani, din Târgovişte, a învins-o pentru a cincea oară în şapte meciuri directe pe Suarez Navarro, fost număr şase mondial.

 Venită după o victorie mare în runda anterioară în faţa principalei favorite a calificărilor, Julia Goerges, Sorana Cîrstea a confirmat, luni, forma bună, obţinând a treia victorie consecutivă la Dubai.

Sorana a început excelent meciul cu spaniola Carla Suarez Navarro, aflată la ultimul sezon al carierei sale. Românca a cedat doar patru puncte în primele trei game-uri ale meciului, desprinzându-se pe tabelă la 3-0. Fără a avea de înfruntat vreo minge de break pe serviciul său, Sorana a avansat apăsat spre câştigarea primului set, încheind cu un nou break, pentru un autoritar 6-2. Carla Suarez Navarro a răspuns cu un set doi în care a dominat-o pe Cîrstea: românca a deschis bine, apărându-şi serviciul, însă mai departe nu a mai câştigat game în manşă, iberica profitând la maximum de prăbuşirea frecvenţei primului serviciu al Soranei, la doar 37%.

Setul decisiv a readus echilibrul în partidă. Cele două jucătoare au făcut schimb de break-uri în deschidere, însă de la 1-1 jucătoarele şi-au recăpătat siguranţa la serviciu, chiar dacă Sorana a jucat mai departe cu un procentaj scăzut la prima minge, sub 40%. La 4-4, Cîrstea a câştigat din nou pe serviciul ibericei, încheind apoi partida pe serviciu, la a doua minge de meci avută.

În 2014, Sorana Cîrstea reuşea un excelent parcurs la Dubai, până în sferturile de finală, învingând două italience din Top 15 mondial - pe Roberta Vinci şi Sara Errani, fiind ulterior oprită de daneza Caroline Wozniacki.

Într-un alt meci disputat luni, Aliaksandra Sasnovich a învins-o în "finala calificărilor" pe Ana Bogdan, scor 6-4, 7-6(4).

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model