Sorana Cîrstea, a doua jucătoare română calificată în manşa secundă a Australian Open. Urmează meciul Simonei Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorana Cîrstea, locul 37 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 5-7, 6-4, 6-3, pe Zarina Dias (Kazahstan), locul 60 WTA, calificându-se în manşa a doua a Australian Open.

Partida a durat două ore şi 19 minute. În ultimul ghem, românca a avut nevoie de şapte mingi de meci pentru a se impune în faţa adversarei sale. În acelaşi timp, Cîrstea a salvat două mingi de break. 

Sorana Cîrstea va evolua în faza următoare cu sportiva cehă Lucie Safarova, locul 29 WTA şi cap de serie numărul 29, care a trecut, tot marţi, cu scorul de 7-5, 6-3, de australianca Ajla Tomljanovic, locul 107 WTA. Safarova conduce cu 4-1 în întâlnirile cu Sorana Cîrstea, dar ele nu au mai jucat din 2014.

Calificarea în manşa a doua este recompensată la Australian Open cu un premiu de 80.000 de dolari australieni (52.000 de euro) şi cu 70 de puncte WTA.

Cîrstea este a doua româncă în turul al doilea, la Melbourne, după Irina-Camelia Begu, care a acces în aceeaşi fază luni.

Încă două românce vor intra în primul tur al Australian Open marţi. Pe Rod Laver Arena urmează partida Simonei Halep, locul I WTA, cu australianca de 17 ani Destanee Aiava, locul 193 WTA, beneficiară a unui wild card.

Pe terenul 3, Ana Bogdan, locul 107 WTA, va evolua, în ultimul meci al zilei de marţi, cu Kristina Mladenovic (Franţa), locul 11 WTA şi cap de serie numărul 11.

Luni, în prima zi a AusOpen, românii au înregistrat trei eşecuri, prin Monica Niculescu, Mihaela Buzărnescu şi Marius Copil.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG