Sorana Cîrstea a cedat: S-a aflat motivul pentru care şi-a anunţat, brusc, retragerea de la echipa de Fed Cup

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o lungă perioadă în care s-a speculat pe seama problemelor existente între jucătoarele din echipa de Fed Cup, luni, a venit o veste neaşteptată.

Sorana Cîrstea (85 WTA) a anunţat că nu va mai evolua pentru echipa de Fed Cup, chiar dacă România a promovat în Grupa Mondială I şi, cel puţin la nivel declarativ, fetele şi-au propus chiar câştigarea trofeului.

Iniţial, s-a spus că forma sportivă slabă care a tras-o mult în jos în clasamentul mondial a făcut-o pe Sorana să ia o decizie drastică. Acum însă, postul Digi Sport a înaintat o variantă controversată despre care s-a scris în mai multe rânduri.

Concret, Simona Halep ar fi stat în spatele retragerii lui Cîrstea de la echipa de Fed Cup! Nu e niciun secret că cele două nu se înţeleg şi, într-un interviu acordat pentru „Click!“, Sorana a recunoscut acest lucru.

Apoi, în luna aprilie, când România a trecut de Elveţia şi a promovat în Grupa Mondială, Cîrstea s-a enervat de faptul că Florin Segărceanu a preferat să o folosească pe Irina Begu la simplu, deşi în acel moment, Sorana era mai bine clasată în ierarhia WTA. 

„Dacă mă băga la simplu, jucam simplu, m-a băgat la dublu, am jucat dublu, chiar dacă nu sunt jucătoare de dublu. A trebuit să bat din palme, am bătut din palme, când a fost nevoie. N-a fost niciun conflict. Căpitanul decide, atâta timp cât eu mi-am dat cuvântul să vin la această echipă, am venit şi m-am oferit pentru ceea ce a avut nevoie dânsul (n.r. – Florin Săgărceanu)“, a declarat Cîrstea la vremea respectivă.

Conştientă că Sorana s-a supărat pe ea, Halep a încercat, în zadar, să detensioneze atmosfera: „Nu eu am ales echipa. Să fie clar acest lucru! Chiar dacă aş putea să fac acest lucru, nu e genul meu. Sunt liderul echipei, dar niciodată n-am spus ce să facă celelalte fete. Domnul căpitan a ales echipa şi se pare că a ales-o foarte bine. El a venit cu aceste idei, noi doar le-am respectat şi ne-am făcut treaba pe teren“.

Acum, când a căzut până pe locul 85 în lume, Sorana (28 de ani) a ales să se dea la o parte pentru a nu avea, pe viitor, parte de astfel de conflicte şi pentru a se concentra asupra unei reveniri în clasamentul mondial.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"