Soluţia lui „Dodel“: Cristi Tănase ştie ce ar trebui să facă Steaua pentru a trece peste eliminarea din cupele europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Tănase

Chiar dacă a plecat în China, la Tianjin Teda, mijlocaşul de 28 de ani a urmărit parcursul roş-albaştrilor în preliminariile UEFA.

Cristi Tănase s-a întors în ţară, după ce a văzut că e inclus în lotul iniţial convocat de Anghel Iordănescu pentru „dubla“ cu Ungaria (4 septembrie, ora 21.45) şi Grecia (7 septembrie, ora 21.45).

Din păcate pentru fostul stelist, „Generalul“ a renunţat, ulterior, la „Dodel“, care a avut o reacţie de resemnare pe care „Adevărul“ a relatat-o aici.

După ce a trecut peste capitolul echipei naţionale, Tănase a vorbit pentru Dolce Sport despre situaţia dificilă prin care trece Steaua.

Ce a spus?

„Puţin noroc dacă aveau, eu cred că puteau să întoarcă rezultatul din tur cu Rosenborg. Nu cred că a fost nici Partizan, nici Rosenborg peste ei. Eu cred că Steaua a făcut un joc mai bun, doar că n-a reuşit să câştige. Chiar mă gândeam că o să se califice în grupele Ligii Campionilor, dar n-au putut să facă asta. Eu sper să ia campionatul, pentru că asta le-a mai rămas, să se concentreze pe campionat şi să câştige meciurile care au mai rămas ca să poată să joace iar în preliminariile Ligii Campionilor“, a spus Tănase.

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."