Șoc în Liga 1! Neluțu Varga a anunțat că se retrage de la CFR Cluj după ratarea celui mai important obiectiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Cluj a făcut din nou un pas greșit pe teren propriu împotriva Universității Craiova, scor 1-1 și este ca și eliminată din lupta la titlu. La finalul partidei, patronul campioanei en titre și-a anunțat retragerea din fotbal, dezamăgit de arbitrajul slab de care echipa sa a avut parte în ultima vreme.

Neluțu Varga a anunțat că se retrage de la CFR Cluj

Neluțu Varga a răbufnit la finalul partidei cu Universitatea Craiova. Patronul campioanei s-a legat de modul în care partidele echipei sale au fost arbitrate și a anunțat că se retrage din fotbal. 

„Cei mai mari hoți sunt arbitrii. Eu ies din fotbal, nu mai înghit această hoție a Federației Române de Fotbal. E făcut de hoți acest sistem ieftin. E premeditat, de asta nu au vrut să cumpere sistemul din Belgia. Pe mine m-au pierdut ca investitor în fotbal. E ultima mea intervenție”, a spus Neluțu Varga, relatează Sport.ro

Partida cu Universitatea Craiova l-a adus la capătul răbdării pe finanțatorul de la Cluj, după deciziile controversate luate cu ajutorul VAR de centralul Radu Petrescu, în defavoarea echipei sale. 

În urma rezultatului de egalitate, CFR Cluj se distanțează la 7 puncte de Farul cu doar 3 etape înainte de final. Clujenii sunt ca și ieșiți din lupta la titlu, deși matematic ar mai avea șanse doar dacă Farul ar pierde toate meciurile. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort