Şmecheria e pedepsită aspru în Turcia! Motivul pentru care au fost suspendaţi Şumudică şi fiul lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul român al echipei Gaziantep, Marius Şumudică, şi fiul acestuia, angajat ca metodist al clubului, au fost suspendaţi drastic de Comisia de Disciplină din Turcia.

Marius Şumudică, 49 de ani, a primit 4 etape de suspendare şi o amendă de aproximativ 3.500 de euro pentru că le-a dat indicaţii din tribună jucătorilor săi la meciul din deplasare cu Antalyaspor, scor 1-1, partidă la care tehnicianul român ispăşea o altă suspendare 

Pentru că a fost trecut pe foaie ca antrenor secund, deşi nu deţine licenţă pentru această funcţie, Marius Ştefan Şumudică, fiul antrenorului, a primit o pedeapsă mult mai drastică,  Şumudică junior, angajat ca metodist al clubului Gaziantep, a fost suspendat un an şi amendat cu circa 10.000 de euro.

"Fiul meu a fost trecut din greşeală pe foaie, ca antrenor secund. Nu, el este metodist la Gaziantep. A terminat ASE-ul, acum e anul doi la ANEFS şi a urmat două cursuri pentru funcţia pe care este angajat cu contract legal la Gaziantep. Adică ştie ce face, nu l-am luat aiurea lângă mine. Ce vreau să spun este că nu am încercat nicio clipă să păcălim pe cineva. Aia o a fost o greşeală şi mi-o asum, voi plăti pentru ea. Sunt mâhnit de amploarea care s-a dat evenimentelor de la meciul cu Antalyaspor. Eu am cerut o lojă şi nu au avut să-mi dea, aşa că am stat în tribună la acel meci. Am strigat în vreo două rânduri, dar ceva de genul 'treziti-vă', "haideţi să jucăm şi noi. Clubul a făcut recurs la aceste suspendări. ", a încercat să explice Marius Şumudică, la DIgisport, motivele pedepselor dictate de oficialii turci.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG